vacanţă în grecia
Grecia, Bulgaria şi Turcia rămân destinaţiile preferate de români pentru concediile de vară, chiar dacă pandemia şi războiul au scumpit pachetele de vacanţă cu până la 30%. Grecii mizează pe o creștere semnificativă a numărului de turiști, inclusiv din România. Așa că, de la 1 mai, accesul la frontieră se va face doar cu pașaportul sau buletinul, fără alte restricții. Iar în vămi, personalul va fi suplimentat pentru evitarea aglomerației.
Grecia renunță la restricții antiepidemice pe toată durata verii
Viața în Grecia revine la normal pe întreaga perioadă turistică estivală. Vor fi ridicate toate restricțiile pandemice: nu mai e nevoie de certificate de vaccinare sau trecere prin boală, nici de măști. Dacă va fi cazul, se vor reintroduce măsuri anti-Covid abia la toamnă.
Vacanță fără restricții Grecia. Autoritățile renunță la măsurile asociate COVID-19
Grecia a anunţat miercuri că restricţiile pandemice, precum purtarea măştilor în spaţii interioare şi certificatele COVID-19, vor fi ridicate pe toată perioada turistică estivală, autorităţile urmând să ia în considerare reintroducerea lor în septembrie, informează Reuters.
Românii rezervă deja vacanțe pentru Paște și vară. Destinația preferată e Grecia, unde sezonul se va deschide mai devreme
Vacanța în Grecia e doar la o săptămână distanță. Autoritățile elene au anunțat o redeschidere a sezonului turistic de la 1 martie, datorită cererii mari pentru un sejur. Agențiile de turism de la noi pregătesc deja pachete, mai ales că în curând vine Paștele. Specialiștii cred că vara aceasta turismul va reveni la vârful din 2019, de dinainte de pandemie.
“Există o cerere mare şi o dinamică excelentă în 2022”. Ministrul grec al turismului anunță că sezonul se va deschide la 1 martie
Grecia va începe oficial sezonul turistic în martie, mai devreme decât în anii precedenţi, pentru a face faţă "cererii mari", a anunțat joi ministrul Turismului din această țară, citat de Reuters.
Grecia impune noi restricții. Amenzi uriașe dacă se dansează în cluburi și restaurante
Noi restricții în Grecia pentru turiștii care au ales această destinație de vacanță. Nu se mai poate dansa în cluburile de noapte și în restaurante. Măsura se aplica de mâine. În plus, au fost introduse măsuri restrictive și pentru călătoriile cu feribotul.
Grecia va deschide sezonul turistic din 15 mai, confirmă premierul Mitsotakis
Grecia ar trebui să poată primi turişti din 15 mai, a confirmat miercuri premierul. Kyriakos Mitsotakis este încrezător că pandemia dă semne de stabilizare cu ajutorul campaniei de vaccinare.
Toate punctele de frontieră între Bulgaria şi Grecia, cu excepţia celui de la Kulata-Promachonas, vor fi închise până la 29 iulie
Toate punctele de frontieră terestre şi feroviare între Bulgaria şi Grecia, cu excepţia celui de la Kulata-Promachonas, vor fi închise pentru trafic până la data de 29 iulie, transmite vineri agenţia BTA, citând poliţia de frontieră.
S-au întors acasă, la București, din insula grecească Evvia, după ce au intrat în contact cu o turistă infectată din grup
Mai mulţi români care au fost în vacanţă în insula grecească Evvia cu autocarul şi au intrat în contact cu o turistă infectată au revenit astăzi în Bucureşti. A plecat fiecare la casa lui ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Unii dintre ei acuză, totuşi, agenţia de turism că nu i-a testat la întoarcerea în ţară. Reprezentanţii firmei se apără şi spun că au acţionat corect.

