Distracţie în parcurile acvatice sau la spa, la început de an

După cea mai strălucitoare noapte din an, cu mese grele şi băuturi ameţitoare, mulţi au dorit să evadeze şi să mai ardă din caloriile acumulate. Românii au ales centrele SPA sau parcurile acvatice să se relaxeze câteva ore în bazinele cu apă caldă.

Sorin Cîmpeanu: Școala începe pentru toți elevii pe 8 noiembrie. Când atinge rata de vaccinare a personalului de 60 la sută, școala revine la învățământ fizic, dacă sunt cazuri de infectare rămân regulile în vigoare

A fost ultima zi de vacanţă pentru toată lumea: şcolari, preşcolari, liceeni sau profesori. De luni, cursurile se reiau, dar nu toţi elevii se întorc în bănci. Deocamdată, numai 1,8 milioane de copii. Restul fac şcoală online. Anunţul ministrului interimar al Educaţiei a fost bine primit de reprezentanţii elevilor, în timp ce părinţii cred că este o greşeală.

Aglomerație în vămi. Românii întorși din străinătate stau ore în șir la coadă, ca să intre în țară

Ore de aşteptare, în căldură ameţitoare şi mulţi nervi. Asta îi aşteaptă pe românii care revin, în aceste zile, în ţară. Mulţi profită de perioada de concediu şi revin să îşi revadă familia. Alţii profită că de mâine vor intra în vigoare noi restricţii la frontieră. Mulţi dintre ei au aflat abia la vamă că vin din zone roşii şi, prin urmare, sunt nevoiţi să între în carantină, dacă nu sunt vaccinaţi.

Telemuncă pe Valea Doftanei. Românii, atraşi de peisaje, linişte şi viteza de internet

Cei care nu pot pleca încă în concediu, îşi îndulcesc aceste zile îmbinând utilul cu plăcutul. Deşi muncesc, o fac de la distanţă, astfel că au putut să îşi ofere măcar un birou în mijlocul naturii. Pe Valea Doftanei, la nici două ore distanţă de Bucureşti, se bucură de aer curat şi internet la viteză maximă. Aşa se face că terasele sau camerele generoase ale pensiunilor s-au transformat acum în birouri.