România a început vaccinarea anti-COVID cu doza a treia. Aceasta este administrată persoanelor care au încheiat schema inițială de imunizare în urmă cu cel puțin 6 luni. Serul folosit este cel pe bază de ARN mesager, adică Pfizer și Moderna. Ca să primească a treia doză de vaccin, oamenii pot merge direct în centrele de imunizare sau se pot programa pe platforma online.
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat că analizează cazuri ale unui sindrom inflamator multisistemic produs după inocularea de vaccinuri anti-COVID-19, după ce un astfel de caz a fost raportat în urma vaccinării cu Pfizer/BioNTech, transmite Reuters.
Preşedinte ales al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a fost inoculat luni, cu a doua doză de vaccin împotriva COVID-19, într-un spital din Delaware.
România va respecta schema de vaccinare cu rapel la 21 sau 28 de zile, în funcție de producătorul vaccinului, asocierea BioNTech/Pfizer sau Moderna. Declarația a fost făcută de medicul militar Valeriu Gheorghiță, în contextul în care mai multe țări europene ar dori să amâne a doua doză din motive de stocuri insuficiente. Marea Britanie a recurs deja la această soluție, iar Germania a luat-o în discuție.
Jumătate dintre angajații Institutului Marius Nasta se vor vaccina anti-covid. Imunizarea într-unul dintre cele mai încercate spitale COVID din Capitală va începe chiar în ultima zi din an, iar prima etapă se va termina după 2-3 zile. La nivel național au fost vaccinate 2778 de persoane și s-au înregistrat 13 cazuri de efecte adverse minore, printre care febră și durere la locul injectării. Două persoane au avut o reacție alegerică ușoară.
2066 de cadre medicale s-au vaccinat în total în aceste prime două zile ale campaniei de imunizare. O singură persoană a avut o reacție adversă minoră, de tip alergic. Autoritățile au lansat și o pagină de internet unde cei vaccinați pot raporta eventualele probleme. În următoarele zile sunt așteptate în țară încă aproape 150 de mii de doze.
O femeie în vârstă de 90 de ani, din cantonul Lucerna, este prima persoană din Elveţia care a fost vaccinată împotriva noului coronavirus. Armata elveţiană a distribuit peste 100.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 pe teritoriul ţării, informează Reuters.
Specialistul în imunologie Anthony Fauci, personalitate extrem de respectată în Statele Unite, numit consilier special pentru maladia COVID-19 de viitorul preşedinte american Joe Biden, după ce a făcut deja parte din grupul de lucru creat de administraţia Trump pentru a combate actuala pandemie, s-a vaccinat marţi împotriva noului coronavirus, informează AFP.
Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a primit luni prima dintre cele două doze de vaccin împotriva COVID-19 în direct la televiziune, la spitalul Christiana din Newark, statul Delaware. A îndemnat populaţia să se vaccineze când acesta va deveni mai disponibil, transmit DPA şi Reuters, preluate de Agerpres.