vaccin astra zeneca
Tot mai multe controverse privind grupa de vârstă pentru care e recomandat vaccinul Oxford AstraZeneca. Belgia a anunțat astăzi că serul de la compania anglo-suedeză nu este indicat persoanelor de peste 55 de ani, fiindcă nu există studii suficiente privind eficacitatea la această grupă de vârstă. Alte țări - Franța, Suedia, Austria, Germania și Italia - nu îl vor administra persoanelor de peste 65 de ani.
Eficacitatea vaccinului AstraZeneca crește în cazul măririi la 3 luni a intervalului dintre doze, potrivit Universității Oxford
Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford are o eficacitate de 76% împotriva infecţiilor simptomatice timp de 3 luni după prima doză. Eficacitatea crește dacă a doua doză este administrată mai târziu, potrivit unui studiu publicat marţi, relatează agenţia Reuters.
Autoritățile pregătesc 180 de cabinete noi pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca. Cei interesați se vor putea programa de la sfârșitul săptămânii
România va primi luna aceasta primele doze de vaccin de la AstraZeneca, recent aprobat de Comisia Europeană. Ţării noastre îi revin 1,3 milioane de doze pentru februarie şi martie. Autorităţile au anunţat că în acest fel va creşte numărul locurilor disponibile pentru imunizare şi vor fi deschise noi centre. Până atunci, trebuie stabilite categoriile de vârstă care vor putea primi vaccinul.
Autoritățile române vor decide în cursul acestei săptămâni cui i se va administra vaccinul AstraZeneca
Colonelul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a justificat anunțul prin faptul că studiile clinice pentru acest tip de vaccin sunt făcute doar până la vârsta de 55 de ani, iar țările europene au luat deja decizii diferite în privința categoriilor de vârstă care sunt eligibile pentru administrarea sa.
Vaccinul AstraZeneca, al treilea aprobat în UE, se bazează pe o tehnologie cu adenovirus. Situație tensionată între companie și Comisia Europeană
Agenția Europeană pentru Medicamente a dat undă verde folosirii vaccinului antiCovid produs de compania AstraZeneca. Eficienţa declarată este de 70%. Este al treilea vaccin aprobat, după Pfizer și Moderna, la exact un an de la izbucnirea pandemiei în blocul comunitar. Comisia Europeană a instituit un mecanism de control al exporturilor de vaccinuri din Uniune, în urma disputei cu AstraZeneca legată de reducerea livrărilor de doze.
Agenţia Europeană pentru Medicamente a aprobat utilizarea vaccinului anti covid AstraZeneca. UE a autorizat comercializarea
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat, vineri, utilizarea în Uniunea Europeană a vaccinului anti covid AstraZeneca. Este recomandat persoanelor cu vârste de cel puţin 18 ani.
Vaccinul AstraZeneca/Oxford, un vaccin anti covid bazat pe "vectori virali"
Ieftin, uşor de depozitat, dezvoltat dintr-un virus care afectează cimpanzeii ... cinci lucruri de ştiut despre vaccinul AstraZeneca/Oxford, ale cărui întârzieri de livrare preconizate i-au alarmat pe liderii Uniunii Europene, relatează AFP joi într-un amplu material.
Testarea combinaţiei de vaccinuri Sputnik-AstraZeneca pe oameni va începe în februarie în mai multe state
Studiile pe oameni ce vizează testarea unui ser anti covid care combină vaccinul rusesc Sputnik V cu cel dezvoltat de grupul AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford vor începe în prima parte a lunii februarie, a anunţat preşedintele companiei ruse R-Pharm, citat de Reuters.
Compania AstraZeneca şi Rusia îşi vor combina vaccinurile anti-COVID-19, AZD1222 şi Sputnik V
Compania farmaceutică AstraZeneca şi autorităţile din Rusia au anunţat vineri că vor organiza până la sfârşitul acestui an un studiu clinic care va combina vaccinurile lor anti-COVID-19, AZD1222 şi Sputnik V. Anunţul este considerat o recunoaştere a vaccinului rusesc, lăudat de autorităţile din această ţară, dar primit cu răceală de ţările occidentale, informează AFP şi DPA.

