Finlanda suspendă administrarea vaccinului AstraZeneca. Suedia, Danemarca și Norvegia nu se grăbesc să reia vaccinarea cu acest ser. Șefi de guvern la rând pentru imunizare

Mai multe ţări europene care suspendaseră vaccinarea cu AstraZeneca au reluat imunizările cu acest ser. Pauza a luat sfârșit după ce Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat că, potrivit evaluărilor, vaccinul este sigur. Există și ţări care mai așteaptă, în vreme ce Finlanda a decis să suspende administrarea vaccinului, în ciuda recomandărilor autorității europene.

Numărul programărilor anulate pentru vaccinarea cu AstraZeneca a mai scăzut. Secretarul de stat Andrei Baciu: Nu există niciun motiv pentru care să nu folosim vaccinurile din lotul care a fost carantinat

La o zi de la raportul Agenției Europene a Medicamentului asupra vaccinului AstraZeneca, și experții Organizației Mondiale a Sănătății au concluzionat că serul prezintă în continuare un profil pozitiv beneficii-riscuri, "cu un enorm potenţial de prevenire a infecţiilor şi de reducere a deceselor în lumea întreagă". Până acum, specialiștii nu au putut stabili o legătură directă între serul AstraZeneca și cazurile de tulburări de coagulare. România este una dintre țările care nu a oprit imunizarea cu acest ser. Peste un sfert de milion de români au fost vaccinați până acum cu AstraZeneca.

CNCAV după precizările Agenției Europene a Medicamentului privind siguranța vaccinului AstraZeneca: Nu există dovezi ale unor probleme pe loturi specifice. Vineri, o decizie privind lotul carantinat pe 11 martie

Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 a reacționat imediat după încheierea conferinței de presă a Agenției Europene pentru Medicamente, în cadrul căreia responsabilii au subliniat că serul AstraZeneca este "sigur și eficace".

Agenția Europeană a Medicamentului: AstraZeneca este un vaccin sigur și eficace. Beneficiile sale în protejarea oamenilor de COVID-19 cântăresc mai mult vizavi de riscurile posibile

Vaccinul AstraZeneca este sigur și eficient. Aceasta este concluzia Agenției Europene a Medicamentului, prezentată joi seară, într-o videoconferință la Amsterdam. Administrarea acestui vaccin va continua în Uniunea Europeană. S-a menționat însă că, pe baza dovezilor existente, nu poate fi eliminată 100% o legătură între cazurile de formare a unor cheaguri de sânge și vaccin. Efectele secundare vor fi monitorizate cu atenție, în continuare, au explicat reprezentanții Agenției Europene a Medicamentului. Prospectul vaccinului va fi actualizat.

VACCINARE COVID-19. Se pot vaccina persoanele care fac tratament anticoagulant și antiplachetar?

Este una dintre întrebările frecvente adresate de pacienți zilele acestea medicilor care îi au sub observație. Ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a putea fi vaccinate împotriva coronavirusului persoanele care urmează un tratament anticoagulant și antiplachetar, ne spune medicul cardiolog Alexandru Scafa Udrişte, de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.