Criză de vaccinuri pentru copii. Ministerul Sănătăţii anunţă că într-o săptămână va primi aproape o sută de mii de doze de vaccin hexavalent
Lipsesc vaccinurile care-i apără pe copii de mai multe boli grave. Direcţiile de Sănătate Publică din mai multe judeţe au stocuri zero la produse din Programul naţional de imunizare. Vaccinul hexavalent se găseşte greu chiar şi în farmacii. Acesta protejează inclusiv de poliomielită, boală care există încă în Ucraina, de unde au venit la noi sute de mii de refugiaţi.

