vaccin
O nouă tranşă de vaccin Moderna, constând în 76.800 de doze, soseşte, duminică, în ţară, pe cale terestră, anunţă Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
SUA reiau vaccinarea cu Johnson & Johnson. Experții americani au ajuns la concluzia că riscurile de a dezvolta tromboză sunt foarte mici
După o pauză de aproape două săptămâni, Statele Unite reiau vaccinarea cu serul de la Johnson & Johnson. Experții americani au ajuns la concluzia că riscurile de a dezvolta tromboză sunt foarte mici.
TIMIȘ | Aproape 2.000 de timișoreni, imunizați la Maratonul Vaccinării, în mai puțin de 24 de ore
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, sâmbătă, că la Maratonul Vaccinării, deschis pentru trei zile la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara, s-au vaccinat aproape 2.000 de persoane, din care 305, pe parcursul nopţii.
O nouă pistă de imunizare: companiile își vaccinează angajații la sediu
Companiile vor să îşi vaccineze angajaţii la propriile sedii şi îşi organizează cabinete. Au de îndeplinit câteva proceduri şi trebuie să obţină avizul DSP, care trimite şi personalul medical. Sociologii cred că prin astfel de facilităţi va creşte rata de vaccinare.
Maratonul vaccinării la Timișoara: Trei zile și trei nopți de imunizare, cu ser Pfizer. Doritorii se pot vaccina doar cu buletinul, fără programare
Start în maratonul vaccinării la Timișoara - eveniment unic în țara noastră! Este o soluţie pentru stimularea imunizării anti-COVID: sunt sute de persoane care vor să profite de faptul că nu au nevoie de programare pentru a primi serul. Timişoreni - dar nu doar ei - au venit cu câteva ore înainte de deschiderea cabinetelor. S-au format cozi, dar maratonul vaccinării se prelungește - în total, 72 de ore.
Vloggerul Dorian Popa s-a vaccinat împotriva coronavirusului
Dorian Popa, unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România, s-a vaccinat anti-COVID. Momentul a fost filmat și postat pe pagina de Facebook a Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
UE se pregătește să dea în judecată AstraZeneca pentru că nu a livrat dozele de vaccin
Comisia Europeană se pregăteşte să deschidă un proces împotriva producătorului de vaccinuri AstraZeneca, a relatat miercuri seară publicaţia Politico, citând cinci diplomaţi din UE, rămaşi sub protecţia anonimatului, potrivit Reuters.
TIMIȘOARA | Maratonul vaccinării, la start. Vor fi disponibile 30 de fluxuri de vaccinare pe care va fi folosit exclusiv vaccinul de la Pfizer
Maratonul Vaccinării, un eveniment care are loc în premieră națională, la Timișoara, este aproape de linia de start.
Alexandru Arșinel, diagnosticat cu coronavirus. Actorul susține că se simte bine și speră să facă o formă ușoară a bolii
Alexandru Arșinel a fost diagnosticat cu noul coronavirus.

