Valul 5 e aproape. Suceava e pe ultimul loc la vaccinarea anti Covid, Capitala are cel mai mare procent de vaccinări

La aproape un an de la startul campaniei de vaccinare, judeţul Suceava, epicentrul infectărilor de la începutul pandemiei, este pe ultimul loc. Sucevenii s-au bucurat că au ieşit primii din valul 4, dar proporţia morţilor de Covid a fost dublă faţă de media naţională. În toată ţara, ritmul vaccinărilor s-a prăbuşit, deşi valul 5 bate la uşă, iar varianta Omicron e extrem de contagioasă.

Austria, prima țară UE unde vaccinarea este obligatorie

Austriecii care vor refuza să se vaccineze împotriva COVID-19 ar putea fi amendați cu până la 3.600 de euro. Guvernul de la Viena a prezentat detaliile proiectului de lege, prin care, din februarie, anul viitor, vaccinarea va fi obligatorie.

S-a împlinit un an de la prima administrare a vaccinului anti Covid, în afara studiilor clinice. Margaret Keenan, prima persoană imunizată: Îi încurajez pe toţi oamenii să se vaccineze

Prima persoană din lume care a fost vaccinată anti Covid în afara studiilor clinice, britanica Margaret Keenan, i-a îndemnat pe oamenii din lumea întreagă să se imunizeze împotriva noului coronavirus. Mesajul a fost transmis miercuri, la exact un an după ce ea a primit prima doză de vaccin, informează Reuters.

Schemele de vaccinare de tip ''mix-and-match'', o combinaţie de seruri diferite, sunt recomandate de agenţiile de reglementare medicală din Uniunea Europeană

Agenţiile de reglementare medicală din Uniunea Europeană recomandă că vaccinurile anti Covid pot fi administrate mix-and-match"/ "amestec şi potrivire" - o combinaţie de seruri diferite. Recomandarea este atât pentru schemele iniţiale de inoculare, cât şi pentru administrarea dozei de supra-rapel, așa numita "booster". Decizia a foat luată în contextul în care cazurile de infectare au crescut în Europa înaintea Crăciunului, relatează Reuters.