Au fost deschise 299 de centre cu 487 de fluxuri de vaccinare pentru a doua etapă a campaniei de imunizare. Peste 233 de mii de români s-au vaccinat, 803 au avut reacții adverse

În a doua etapă a campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19 au fost deschise 299 de centre de vaccinare cu 487 de fluxuri de vaccinare, a anunțat marți Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei, într-o conferință de presă. Peste 233 de mii de români s-au vaccinat până acum împotriva COVID-19, de la startul campaniei, iar până în acest moment s-au înregistrat 803 reacții adverse comune și minore.

Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor s-au imunizat. Orban: Vaccinarea reprezintă singura cale pentru a reveni la o viaţă normală. Dragu: În curând ne putem relua vieţile, putem să ne îmbrăţişăm

Preşedinţii Senatului, Anca Dragu, şi Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, s-au vaccinat marţi anti-COVID. Cei doi au fost imunizaţi împotriva COVID-19,  la 10:00, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila". TVR 1 a transmis momentul într-o Ediție Specială. 

În dispensarul părăsit sau la căminul cultural. Eforturi pentru amenajarea centrelor de vaccinare. Nu sunt gata nici cele prevăzute pentru etapa a doua, declanșată deja

Sunt 3 săptămâni de când primul vaccin anti-COVID a ajuns în România și aproape 200 de mii de persoane au primit doza de ser. Cele mai multe sunt cadre medicale. S-au înregistrat aproape 700 de reacții adverse, de la durere la locul injectării până la alergii de tip urticarie. De luni, urmează să fie vaccinați cei care s-au înscris în etapa a doua, dedicată în primul rând celor care au peste 65 de ani. Dar în țară sunt localități unde nici nu există infrastructura, nu mai vorbim de bani pentru amenajare și pentru plata personalului.

VACCINARE COVID-19. Cum mă înscriu pentru vaccinare în etapa a doua?

De astăzi Televiziunea Română începe o campanie de informare în legătură cu vaccinarea. Specialiști în domeniu răspund la cele mai frecvente și legitime întrebări ale oamenilor care vor sau încă au rezerve să se imunizeze. Coordonatorul campaniei naționale de imunizare în masă, medicul Valeriu Gheorghiță, ne explica pașii pe care trebuie să-i facă vârstnicii chiar de azi pentru a primi serul.