Sfatul medicilor: Să nu ne relaxăm după rapel!

S-au vaccinat și totuși s-au îmbolnăvit. Este cazul unor români care deși s-au imunizat cu ambele doze de vaccin împotriva Covid 19, au contractat totuși boala. Explicațiile medicilor sunt diverse. Oamenii fie au ignorant măsurile de prevenție, fie au dezvoltat un nivel scăzut de anticorpi. Medicii au singur sfat: Să nu ne relaxăm după rapel! Chiar dacă ne-am vaccinat trebuie să respectăm aceleași măsuri de protecție, mai ales în primele două săptămâni după rapel.

În nouă localități a început etapa a treia de vaccinare

Etapa a treia de imunizare a început astăzi în nouă localități din țară, unde numărul cazurilor de îmbolnăvire este mare. Printre acestea, Timișoara, Brașov, Alba Iulia și Cluj-Napoca. Cei care au dorit s-au programat deja direct pe platforma de vaccinare. Imunizarea va începe luni, pe 15 martie.

Încă 73 de cabinete au devenit operaționale pentru vaccinul produs de compania Moderna

De astăzi, 73 de cabinete noi au devenit operaționale pentru programarea la imunizare cu vaccinul produs de compania Moderna, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Procesul de vaccinare va începe din data de 15 martie. Capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi. Astfel, în aceste cabinete se pot vaccina zilnic peste 4.300 de persoane.