vaccinare
Cinci decese raportate că reacții adverse la vaccinul anti-Covid au fost clasificate drept coincidențe după Investigații, potrivit unui raport oficial al Comitetului Național de Coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19: Două de la Pfizer, două de la Moderna și unul de la AstraZeneca.
59.108 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. Au fost administrate în total peste 2,6 milioane de doze
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 59.108 doze de vaccin, dintre care 46.802 - Pfizer BioNTech, 4.322 - Moderna şi 7.984 - AstraZeneca, potrivit datelor puse la dispoziţie de INSP prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.
Vaslui: Soția tânărului decedat la mai puţin de două zile de la rapel a cerut efectuarea necropsiei. Pe certificatul de deces era trecută o afecţiune despre care nimeni nu ştia
Corpul tânărului de 35 de ani, care a decedat la mai puţin de 48 de ore după administrarea celei de-a doua doze de vaccin cu serul Pfizer, a fost ridicat, miercuri, de poliţişti de la capela bisericii în care era depus, în vederea efectuării necropsiei.
Sistem defectuos de programare la vaccinarea anti-COVID în Lombardia
Probleme în campania de vaccinare din Lombardia, regiunea cu cel mai mare număr de contaminări din Italia. Sistemul de programări e defectuos și provoacă mari probleme.
Rusia: Preşedintele Vladimir Putin a fost vaccinat împotriva Covid-19
Preşedintele rus Vladimir Putin, în vârstă de 68 de ani, a fost vaccinat marţi seara, în privat, împotriva COVID-19, a anunţat purtătorul de cuvânt al liderului de la Kremlin, fără a preciza vaccinul administrat, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Valeriu Gheorghiţă: Vaccinarea în perioada de incubaţie nu influenţează evoluţia COVID-19
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că vaccinarea împotriva noului coronavirus a persoanelor asimptomatice sau care sunt în perioada de incubaţie a virusului nu influenţează evoluţia naturală a bolii.
Valeriu Gheorghiţă: De la finalul lunii aprilie, vaccinarea ar urma să înceapă şi în cabinetele medicilor de familie
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-COVID (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, marţi, că, de la sfârşitul lunii aprilie, imunizarea ar urma să înceapă să se facă şi în cabinetele medicilor de familie.
Gheorghiță: Începând cu 1 aprilie, în platforma de programare vor fi afișate tipul vaccinului și o estimare a timpului de așteptare. Va crește capacitatea de vaccinare pe cabinet de la 60 la 90 de persoane pe zi
Platforma națională de programare pentru vaccinare va fi actualizată astfel încât, începând cu 1 aprilie, va apărea în dreptul programării tipul de vaccin utilizat în centrul respectiv, a anunțat Valeriu Gheorghiță, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-COVID.
Centru de vaccinare nonstop, la Timișoara. Capacitatea de imunizare este de aproape 500 de persoane pe zi
La Timişoara, în această dimineaţă a fost deschis primul centru de vaccinare nonstop, din România. Acesta funcţionează la Spitalul Judeţean din oraș şi are o capacitate de imunizare de aproape 500 de persoane pe zi. Imunizarea se face exclusiv cu serul de la Pfizer BioNTech. De dimineața, zeci de timișoreni s-au așezat la coada.

