vaccinare
13 mii de persoane sunt programate să se vaccineze anti-COVID-19 astăzi, în România. Coordonatorul Campaniei Naţionale de vaccinare, doctorul Valeriu Gheorghiță, s-a vaccinat în această dimineaţă.
Medici din prima linie, vaccinați împotriva coronavirusului. Mesaje de încredere și de speranță
Vaccinarea anti-COVID a cadrelor medicale s-a extins pe tot teritoriul României. De astăzi a început imunizarea angajaților în peste 300 de spitale. Autoritățile speră să se ajungă la 20.000 de vaccinări zilnic, astfel încât, de la jumătatea lunii, să se poată intra în a doua etapa a programului de vaccinare, dedicată personalului din centrele sociale și celor din căminele pentru vârstnici.
Campania de imunizare a cadrelor medicale, extinsă la încă două spitale din Capitală. "Colegii noștri au văzut au văzut ce înseamnă acest virus. Au văzut cum un om se poate degrada în câteva zile"
În Capitală, centrelor de vaccinare deja existente li se adaugă de astăzi încă două: spitalul Gerota și spitalul Colentina. La Gerota, prima s-a imunizat chiar doctorița Alida Moise, primul cadru medical din România infectat cu SARS-CoV-2. A fost la un pas de moarte în martie, anul trecut. Vaccinul reprezintă salvarea noastră, spun doctorii care se imunizează.
Strategia de vaccinare din Franța, un fiasco. În Spania s-au utilizat doar jumătate din doze în o săptămână. Germania ia în calcul amânarea rapelului, pentru a imuniza cât mai multe persoane în prima fază
În mai multe țări europene, planurile de vaccinare nu sunt eficiente. Din cauza procedurilor, în Franța, de exemplu, țară grav afectată de pandemia de coronavirus, au fost imunizate puțin peste 500 de persoane, la o populație de peste 65 de milioane. Logistica a dat planurile peste cap și în Spania, unde numărul persoanelor imunizate este infim.
A început în Marea Britanie imunizarea cu vaccinul creat de AstraZeneca
Marea Britanie a început campania de vaccinare cu serul dezvoltat de Universitatea Oxford şi compania AstraZeneca. Vaccinul este mai ieftin decât cel dezvoltat de Pfizer şi nu necesită condiţii atât de stricte de transport şi stocare.
Vaccinarea anti coronavirus declanșează un scandal politic în Olanda
În Olanda, vaccinarea declanşează un scandal politic. Ministrul Sănătății a fost chemat în Parlament să explice de ce Olanda începe vaccinarea de abia pe 8 ianuarie, cel mai târziu dintre țările Uniunii Europene.
Autoritățile promit că, de luni, vaccinarea anti covid va începe în forță
De mâine începe imunizarea în cea mai mare parte dintre cele 370 de centre de vaccinare din țară.
Peste 13 mii de cadre medicale s-au imunizat împotriva COVID-19 până acum în România cu serul de la Pfizer-BioNTech
Peste 13 mii de cadre medicale s-au imunizat împotriva COVID-19 până acum în țara noastră, dintre care 1.500, numai în ultimele 24 de ore.
Uniunea Europeană este ''pregătită să ajute'' la creşterea producţiei de vaccinuri anti covid, dă asigurări comisarul european pentru sănătate
În timp ce campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 înregistrează întârzieri, Uniunea Europeană a recunoscut sâmbătă o "insuficienţă mondială" a capacităţilor de producere a vaccinurilor și s-a declarat "pregătită să ajute" pentru a le creşte, potrivit comisarului european pentru sănătate Stella Kyriakides, citat de AFP.

