Vântul puternic a smuls acoperișuri și a doborât copaci în localități din mai multe județe. Cod roșu în Suceava, la peste 1800 de metri

Vânt puternic și pagube materiale în mai multe județe din țară. Rafalele au ajuns în zonele înalte la peste 150 de kilometri pe oră. În orașe au smuls acoperișurile unor blocuri și au doborât copaci. Zona de munte a județului Suceava, la peste 1800 de metri, este sub cod roșu de vânt puternic, până la ora 00.00. La rafală, intensificările vor depăși 145 km/h. Meteorologii au emis și cod portocaliu de vânt - viscol și vizibilitate redusă - pentru altitudini de peste 1700 m, pe tot parcursul zilei. Dacă mare parte din teritoriu scapă de vânt în această seară, pentru zona înaltă rămâne în vigoare un cod galben valabil până mâine dimineață.

Iarnă cu viscol la munte, primăvară cu 18-20 de grade Celsius în sudul și estul țării

Vremea a împărţit România în două. În timp ce la munte iarna încă îşi face de cap și în zonele înalte este viscol puternic, iar meteorologii au prelungit codul portocaliu, în sudul și estul țării a venit primăvara. La Calafat, în județul Dolj, s-au înregistrat chiar și 20 de grade. De altfel, în multe localități, termometrele au indicat astăzi mai mult cu 10 grade față de normalul perioadei.

Meteorologii anunță Cod galben de ninsori în 26 de judeţe. Ninsori moderate şi vânt în cea mai mare parte a ţării

Urmează două zile cu ninsori abundente și viscol la munte. Meteorologii au emis cod galben pentru zonele înalte ale Munţilor Carpaţi, valabil din această seară de la ora 20.00 până duminică seara, la ora 18.00. În aceste zone, vântul va sufla cu până la 90 de kilometri pe oră. Totodată, meteorologii au emis şi o informare meteo. Din această dimineaţă şi până duminică seara, va ninge în cea mai mare parte a ţării, iar vântul va atinge chiar şi 75 de kilometri pe oră. În plus, specialiştii spun că de duminică, vremea se va răci şi mai mult, iar noaptea va deveni geroasă.