victime inundaţii
Peste cinci mii de oameni au murit în inundațiile catastrofale care s-au abătut asupra Libiei, după ploile torențiale neîntrerupte aduse de furtuna Daniel. Este doar un bilanț preliminar - numărul morților ar putea fi de două ori mai mare, în condițiile în care sunt, în continuare, mii de dispăruți.
Comisia Europeană a anunțat că România, Germania şi Finlanda trimit ajutoare în oraşul libian Derna, afectat de inundaţii devastatoare
Comisia Europeană a anunţat, miercuri, trimiterea de ajutoare din România, Germania şi Finlanda spre oraşul libian Derna, afectat de inundaţii devastatoare, informează AFP, preluată de Agerpres.
Inundații masive în Bulgaria, Grecia și Turcia. Ploile torențiale au provocat pagube și mai multe persoane au murit. ONU atrage atenția că fenomenele extreme care afectează toată planeta arată că a început colapsul climatic
Devastată de incendii, Grecia este îngenuncheată acum de inundațiile provocate de ploile torențiale din ultimele 24 de ore. Ministerul român de Externe a emis o alertă de călătorie în Republica Elenă. Inundații catastrofale sunt și în Turcia și Bulgaria. Sunt morți și răniți în toate cele trei state afectate. ONU atrage atenția că fenomenele extreme care afectează toată planeta arată că a început colapsul climatic.
Aproape 100.000 de persoane, evacuate în urma unor inundaţii produse în estul Pakistanului. Sute de sate au fost acoperite de ape, iar mai multe terenuri agricole au fost distruse
Aproximativ 100.000 de persoane au fost evacuate din sate inundate în provincia Punjab din Pakistan, după ce India a deversat mai multe mii de metri cubi de apă într-un râu care străbate cele două ţări, au anunţat miercuri reprezentanţii serviciilor pakistaneze de salvare, informează AFP, preluată de Agerpres.
Inundațiile din California au provocat pagube materiale de peste un miliard de dolari. 14 persoane au murit, 10 sunt dispărute și zeci de mii au fost evacuate
Un număr de 14 morți, 10 dispăruți, zeci de mii de evacuați și pagube materiale de peste un miliard de dolari este bilanțul, încă provizoriu, al inundațiilor castastrofale cu care se confruntă statul american California.
Italia: Cel puţin şase morţi în urma intemperiilor din centrul ţării
Şase persoane au murit în centrul Italiei în urma intemperiilor, a anunţat joi seara Protecţia Civilă, informează agenţia DPA.
Trei copii morți în Prahova. Casa în care locuiau a fost luată de viitură. Președintele Iohannis solicită strategii pentru a preveni efectele fenomenelor meteo extreme
Drama continuă pentru familia din Prahova a cărei casă a fost luată de o viitură puternică, aseară. 3 din cei 4 copii, care dispăruseră, au fost găsiți, dar nu în viață. Un băiat e căutat în continuare, iar mama copiilor se află în spital după ce a fost salvată, în ultima clipă, de un sătean. Președintele României solicită autorităților responsabile să ia toate măsurile care se impun pentru a-i ajuta pe cei care în aceste momente dificile au nevoie de sprijin. Premierul Dăncila a cerut Ministerului Muncii să propună cât mai urgent ajutoare financiare pentru familia din Jugureni-Prahova.
Prăpăd în Prahova! Oameni surprinși de viitură în propria casă! Trei copii sunt dați dispăruți
A fost prăpăd în Prahova, unul dintre județele pentru care există avertizare cod portocaliu de vreme rea până sâmbătă dimineață, la ora 10.00. O fetiță a murit și 3 copii sunt dați dispăruți. În mai multe localități din județ sunt oameni blocați în case sau ambulanțe care nu pot ajunge la bolnavi. Zeci de trenuri au fost oprite în gara din Ploiești.
Patru persoane și-au pierdut viața în urma inundațiilor din ultimele zile. Sute de oameni au rămas pe drumuri
Viiturile din această vară furtunoasă au luat patru vieți și au făcut prăpăd în multe localități din țară, mai ales în nordul Moldovei. Izvoarele, care, de regulă, sunt doar un fir de apă, au devenit adevărate cascade, care au rupt poduri și diguri, au inundat drumuri și au distrus căi ferate. Pentru că nu reușeau să facă față situației, autoritățile din Bacău, Brașov, Buzău și Covasna au cerut sprijinul armatei. 190 de militari au intervenit în aceste zile. Puhoaiele dezlănțuite au lăsat pe drumuri sute de oameni, nevoiți să-și părăsească gospodăriile. În Neamț, unul dintre cele mai lovite județe, zeci de oameni stau acum într-o tabără de sinistrați. Pagubele sunt în curs de evaluare. În Argeș, pompierii și salvamontiștii s-au mobilizat să recupereze 5 turiști izolați de apele revărsate la poalele Munților Făgăraș.
- 1
- 2

