Surprindere la Washington după propunerea Poloniei de a pune la dispoziție avioanele MiG-29. Pentagon: Perspectiva ridică îngrijorări serioase pentru întreaga Alianță NATO. Nu credem că propunerea e sustenabilă
"Perspectiva ca avioane de luptă 'la dispoziția Guvernului Statelor Unite ale Americii' să plece dintr-o bază SUA/NATO din Germania pentru a zbura în spațiul aerian care este contestat cu Rusia deasupra Ucrainei ridică serioase îngrijorări pentru întreaga alianță NATO", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby. Statele Unite s-au declarat "surprinse" de oferta Poloniei de a le trimite toate avioanele sale Mig-29 pe care Ucraina ar dori să le preia, transmite AFP. "Din câte ştiu, nu ne-au consultat în prealabil", a declarat numărul trei al diplomaţiei americane, Victoria Nuland, în timpul unei audieri parlamentare."Cred că este un anunţ surpriză din partea polonezilor", a adăugat ea.

