Furtuni de Cod roșu în vestul țării. Vântul a suflat cu aproape 100 de kilometri pe oră în județul Arad. În Reșița două persoane au fost prinse sub acoperișul unui bloc

Au fost furtuni de cod roșu vineri seara în vestul țării. Manifestările extreme ale vremii au făcut prăpăd în județele Arad, Caraș-Severin și Timiș. Vântul a suflat cu aproape 100 de kilometri pe oră și a plouat torențial. În Reşiţa, un copil și un adult au fost răniți de un acoperiș luat de vânt și au ajuns la spital. Iar în Timișoara, furtuna a inundat mai multe gospodării. Traficul feroviar a fost şi el grav afectat pe raza regionalelor Timișoara și Craiova, din cauza copacilor căzuţi pe şine. Două trenuri care circulă pe ruta Timişoara-Bucureşti au întârzieri de 300 și 450 de minute. În ultimele 24 de ore, ploile și vântul au provocat pagube în peste 60 de localități din 14 județe, a anunțat inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Ravagii după o furtună cu aspect de tornadă, într-un sat din județul Galați

Au fost momente de groază joi seara, în satul Şiviţa, din judeţul Galaţi. O furtună a făcut ravagii: în mai puțin de o jumătate de ora a rupt mai mulți stâlpi și a smuls acoperișuri, inclusiv de pe o clădire din curtea școlii. Oamenii spun că o tornadă ar fi măturat localitatea lor și că nu au mai văzut un asemenea fenomen.

Ploile aşteptate să răcorească atmosfera au făcut prăpăd în toată ţara: copaci doborâți, acoperișuri smulse, mașini avariate

A fost încă o zi cu probleme provocate de vremea rea, după ce toată noaptea şi dimineaţa vijeliile au măturat aproape întreaga ţară. Au făcut victime şi pagube: oameni loviţi de trăsnete, copii surprinşi de furtună pe lac şi zeci de copaci doborâţi de vânt. Transalpina a fost închisă, după ce şoseaua a fost acoperită cu un strat gros de grindină, ceea ce a făcut şoseaua impracticabilă.

Circulația feroviară între Pojorâta și Câmpulung Moldovenesc, reluată după ce un tren cu 300 de călători a fost blocat de aluviuni. Au intervenit forțele ISU Suceava. Zona s-a aflat timp de o oră sub cod roșu de averse torențiale

Miercuri după-amiază, din cauza aluviunilor dintre staţiile Pojorâta – Câmpulung Moldovenesc, circulaţia trenurilor IR 12830 şi IR 12823 Galați–Cluj Napoca a fost întreruptă. Prima garnitură s-a oprit la Sadova, iar a doua a staționat în linie curentă între staţiile Pojorâta – Câmpulung Moldovenesc. ISU Suceava a intervenit de urgență. A fost solicitat și un utilaj pentru degajarea căii ferate.

Vremea capricioasă dă peste cap calculele în agricultură. Termenul de valorificare a producției din programul Tomata, prelungit. De ce apar fenomenele extreme - explicațiile specialiștilor

Vremea în România continuă să fie caracterizată de schimbări bruște de temperatură. De la caniculă, o mare parte a țării trece la ploi abundente, iar meteorologii avertizează că instabilitatea atmosferică va fi prezentă în toată luna iulie. Specialiștii atrag atenția că fenomenele sunt accentuate de încălzirea globală.