Ploi puternice, tunete și fulgere duminică seara în mai multe județe. Avertizări de fenomene periculoase imediate pentru București și Ilfov

Ploile torențiale și grindina au lovit județul Mehedinți. Probleme similare sunt duminică seara și în județul Argeș. Acolo vântul a doborât zeci de copaci. Și Capitala a fost lovită de furtună. Pentru București, meteorologii au emis o avertizare nowcasting cod galben. Se semnalează descărcări electrice și vânt puternic. Pentru Ilfov a fost emis cod portocaliu.

Meteorologii au emis cod galben de ploi pentru sudul, centrul și nordul țării

Administrația Națională de Meteorologie prognozează două zile de ploi abundente și vijelii în Oltenia, în Transilvania, local în Muntenia și în nordul Moldovei. Meteorologii anunță că, duminică, vremea se va menţine călduroasă în sud-estul țării. În restul teritoriului, temperaturile vor fi în scădere.

Producții agricole ca în "epoca de aur". Liviu Dragnea: La grâu, secară, s-a depășit o producție de 10 milioane de tone

Liviu Dragnea și Petre Daea raportează producții record la hectar. În stilul care amintește de "epoca de aur", s-a anunțat că la cereale, rapiță și mazăre au fost bătute toate recordurile. Și, bineînțeles, că avem planuri mari și pentru viitor: să irigăm 2 milioane de hectare până în 2020. Deocamdată, în loc de irigații, ne rugăm să plouă.

Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic în Mehedinţi şi Dolj, cod galben în cea mai mare parte a ţării. Urmează ploi şi vijelii

Meteorologii au emis noi coduri de avertizare meteo. Sâmbătă, valul de caniculă şi disconfort termic se menţine îndeosebi în sudul şi în estul ţării. De la ora 18, sunt prognozate ploi violente în 9 judeţe din vestul ţării. Până mâine, la ora 12:00, pot cădea peste 60 de litri de apă pe metru pătrat.În cea mai mare parte a Munteniei şi local în Dobrogea şi Moldova disconfortul termic va rămâne ridicat. Meteorologii au avertizat că toată luna august vom avea temperaturi extrem de ridicate şi reprize de ploi abundente.

Cod galben de ploi torențiale și vijelii. De miercuri, revin temperaturile caniculare

După caniculă, vin furtunile. Meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Avertizarea vizează aproximativ jumătate din ţară şi e valabilă până marți, la ora 8:00. În sudul şi în estul Transilvaniei, cea mai mare parte a Moldovei şi în jumătatea nordică a Munteniei şi Olteniei va ploua torenţial şi vor fi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 l/mp.