Viorica Dăncilă
Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni, la începutul ședinței de guvern, că toate pensiile majorate cu 15% vor fi plătite până pe 15 septembrie. Dăncilă a mai anunțat că va fi adoptată o hotărâre prin care Secretariatul General al Guvernului (SGG) va aviza și se va exprima în legătură cu oportunitatea emiterii ordonanțelor de urgență, în contextul în care Klaus Iohannis blochează Executivul.
Mesajele preşedintelui şi premierului la începutul anului şcolar
De multe ori, copiii sunt cei care resimt efectele negative ale corupţiei sau ale nepăsării statului, a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis, la ceremonia de deschidere a noului an de învăţământ de la Şcoala "Ferdinand I". Premierul Viorica Dăncilă a declarat, cu prilejul deschiderii anului şcolar în comuna Sântămăria Orlea, din judeţul Hunedoara, că este important ca elevii din mediul rural să aibă aceleaşi oportunităţi ca şi copiii din mediul urban, primul ministru menţionând că îşi doreşte ca un număr cât mai mare dintre aceştia să poată urma cursurile unei facultăţi.
Guvernul se întruneşte luni în prima şedinţă după demisia miniştrilor ALDE
Guvernul se întruneşte luni în şedinţă de la ora 16,00, pe ordinea de zi figurând mai multe proiecte de hotărâre.
Săptămână de foc pentru PSD. Liderii convocaţi în CEx, miniştrii chemaţi la prima şedinţă de guvern fără ALDE
Alegerea noului preşedinte al Senatului provoacă disensiuni în PSD, în plin efort de creare a unei noi majorităţi pentru susţinerea guvernului condus de Viorica Dăncilă. Aceasta îi convoacă luni pe liderii social-democraţi în comitetul executiv. Şi organizează prima şedinţă de guvern după demisiile miniştrilor ALDE. Între timp, opoziţia negociază şi numără semnăturile de susţinere, pentru o moţiune de cenzură.
Viorica Dăncilă despre sesizarea la CCR: Este și un mijloc de a avea niște reguli pe viitor
Premierul Viorica Dăncilă spune despre sesizarea la CCR în care reclamă un conflict între Guvern și președintele Klaus Iohannis că ar trebui văzut și ca un mijloc „de a avea niște reguli pe viitor”.
Viorica Dăncilă: Am cerut AEP să extindă termenul pentru înscrierea românilor din străinătate în Registrul electoral
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că a cerut Autorităţii Electorale Permanente să extindă termenul pentru înscrierea românilor din străinătate în Registrul electoral, pentru a creşte numărul celor care pot vota prin corespondenţă.
Dăncilă: Îl somez pe Ponta să prezinte dovezi pentru acuzaţiile aduse. Altfel, voi depune plângere penală
Premierul Viorica Dăncilă îi cere preşedintelui PRO România, Victor Ponta, să prezinte public dovezi pentru acuzaţiile pe care i le-a adus, în caz contrar intenţionând să depună plângere penală împotriva acestuia "pentru atac la prim-ministrul României".
Viorica Dăncilă: Nu statul trebuie resetat, ci președintele României trebuie resetat. Guvernul va sesiza CCR pentru a reclama un conflict juridic cu șeful statului
Premierul Viorica Dăncilă a susținut miercuri seara o declarație de presă la sediul PSD.
Ludovic Orban: Vom purta discuții individual și cu parlamentari PSD pentru moțiunea de cenzură
Președintele PNL Ludovic Orban a declarat că, pentru a trece moțiunea de cenzură în Parlament, poartă discuții cu toate grupurile parlamentare, inclusiv cu social-democrați. Orban a spus că momentul depunerii moțiunii este condiționat de un acord al tuturor semnatarilor pentru o variantă de text, notează Mediafax.

