Viorica Dăncilă
Modificările care vor fi aduse ordonanței de urgenta 114, care impune, printre altele, taxa pe lăcomie pentru bănci și suprataxarea companiilor din energie vor tine cont de problemele semnalate de reprezentanții administrației.
Bugetul pe 2019 a fost adoptat de Parlament. Viorica Dăncilă: Bugetul reflectă realitatea economică și socială din România
Parlamentul a adoptat proiectul de buget, cu tot cu majorarea alocaţiilor şi tăierea banilor de la servicii pentru programe de sănătate. Proiectul merge acum la promulgare. După vot însă, printr-un comunicat, şeful statului a criticat dur bugetul şi a acuzat Puterea că amanetează viitorul românilor.
C.P. Tăriceanu: “Cel mai probabil, o să renunţăm la taxa de 2% din OUG 114 pentru companiile din energie”
Prezent la o întâlnire cu reprezentanţii marilor companii din energie, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a precizat că a avut o discuţie cu premierul Viorica Dăncilă, în care au ajuns la concluzia că taxa de 2% pentru companiile din energie este excesivă şi, cel mai probabil, va fi eliminată.
Directiva privind gazele naturale: acord provizoriu privind noile norme pentru conductele de gaze către și din țările terțe
Președinția României la Consiliul Uniunii Europene a avansat într-un timp record revizuirea directivei privind Gazele Naturale, ajungând, marți seară, la un acord politic provizoriu cu Parlamentul European. Acest acord provizoriu va fi înaintat reprezentanților statelor membre în Consiliul UE pentru aprobare.
Dezbaterile despre buget în comisii. Tăieri la finanțele SRI și SPP
Parlamentarii s-au contrat şi azi ore bune pe tema bugetului. Preşedintele Klaus Iohannis a criticat dur decizia coaliţiei de la guvernare de lua din banii dedicaţii serviciilor. "Un demers iresponsabil, un atac la siguranţa cetăţenilor"! a spus şeful statului.
Bugetul pe 2019, dezbătut în viteză. Proiectul a primit aviz în toate comisiile de specialitate ale Parlamentului în doar câteva ore
Ajuns cu mare întârziere în Parlament, proiectul de buget a fost avizat de toate comisiile de specialitate în doar câteva ore. Au trecut și mai multe amendamente, printre care și cel care ia bani de la SRI pentru Vitamina D și alte programe ale ministerului sănătății.
USR şi PNL cer anchetă parlamentară privind ultima rectificare bugetară făcută de guvernul Dăncilă în 2018
USR şi PNL cer instituirea unei comisii de anchetă parlamentară privind rectificarea bugetară pozitivă făcută de cabinetul Dăncilă în noiembrie 2018.
Gafă la Bruxelles. Un oficial al Comisiei a prezentat-o pe Viorica Dăncilă drept premierul Bulgariei
Vizita Vioricăi Dăncilă la Bruxelles a marcat și o gafă de comunicare a purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene.
Premierul Viorica Dăncilă a participat la conferința destinată combaterii antisemitismului desfășurată la Bruxelles
România a devenit un model regional în combaterea antisemitismului şi în privința măsurilor luate pentru păstrarea memoriei Holocaustului. Este declarația făcută de premierul Dăncilă la Bruxelles, la conferinţa destinată protejarii comunităţilor evreieşti din Europa.

