Jumătate dintre elevii unei clase din județul Buzău au gripă. Direcția de Sănătate Publică a declarat focar epidemiologic

Copiii urmează tratament la domiciliu. Este îngrijorător însă că virusul gripal provoacă infecții pe bandă rulantă, spun specialiștii. Numai ieri șapte copii au fost internați cu acest diagnostic la Secția de Boli Infecțioase din Buzău. Iar în toată țara, peste 5.000 de cazuri de gripă au fost confirmate în ultima săptămână.

Antiviralele pentru gripă lipsesc din farmaciile din Olt. Există un deficit de antibiotice, antitermice şi soluţii nazale

Medicamentele antivirale pentru gripă pentru adulţi au fost epuizate la începutul anului în majoritatea farmaciilor din judeţ, potrivit preşedintelui Colegiului Farmaciştilor Olt, Luiza Drăgoi, care a precizat că este deficit şi de medicamente utilizate în cazul virozelor precum unele antitermice, soluţiile nazale, soluţiile pentru aerosoli şi chiar suspensiile cu antibiotic pentru copii, potrivit Agerpres.

Tot mai multe cazuri de triplă infecție respiratorie. 16 persoane diagnosticate cu gripă au murit, în România

Sunt tot mai mulţi care iau infecţii diferite în acelaşi timp: gripă şi Covid sau virus respirator ori toate trei simultan, cum nu se întâmpla până acum. După virozele actuale, unii nu mai scapă de tuse. Gripa a explodat, iar mulţi au rămas sensibili după Covid. Nu e clar dacă unele virusuri sunt mai agresive sau doar imunitatea e slăbită. Aşa că medicii le recomandă tuturor să se protejeze. Pe cei mai fragili, combinaţia de infecţii îi poate răpune.

Trei pacienţi internaţi cu gripă la Spitalul Judeţean Sibiu au decedat

Trei pacienţi confirmaţi cu virusul gripal, dar având şi alte afecţiuni, au decedat la sfârşitul săptămânii trecute la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, a declarat marți directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, Horaţiu Cojocaru, citat de Agerpres.