vlad pascu
În data de 24 august, Institutul Național de Medicină Legală a transmis IPJ Constanța raportul toxicologic în cazul lui Vlad Pascu, șoferul care a aacidentat mortal doi tineri între Vama Veche și 2 Mai.
Tatăl studentei ucise în 2 Mai a plantat un măr la locul accidentului: Știu exact unde a fost aruncată fata mea. Întrebări pentru poliție. Imagini cu Vlad Pascu prin Vama Veche după ce fusese oprit prima oară în trafic
Părinții și rudele tinerilor uciși în accidentul de la 2 Mai vor dreptate și cer pedepse maxime pentru toți cei vinovați. Sâmbătă, la o săptămână de la tragedie, tatăl Robertei a plantat un pom chiar pe locul unde fiica sa a fost ucisă și a vorbit despre temerile sale în legătură cu mușamalizarea anchetei. Între timp, au apărut și imagini cu Vlad Matei Pascu plimbându-se prin Vama Veche după ce, cu puțin timp înainte, fusese oprit pentru prima dată de polițiști. Este un caz cu informații care, atenție, vă pot afecta emoțional.
Tatăl studentei ucise în localitatea 2 Mai a plantat un pom la locul tragediei. El crede că autorul accidentului este protejat
La o săptămână de la accidentul din 2 Mai în care au murit doi tineri, tatăl fetei ucise a mers la locul tragediei să planteze un pom.
Ce conține înregistrarea audio a accidentului îngrozitor din 2 Mai. "Este momentul impactului (...) primii martori care ajung, ce spun ei, se aude scârțâitul de roți în momentul în care derapează autovehiculul"
Unchiul lui Sebastian Andrei Olaru, studentul de 21 de ani decedat în accidentul de la 2 Mai, a detaliat vineri după-amiază ce conține înregistrarea făcută cu camera lui Seby, chiar în momentul îngrozitorului eveniment. Cele 34 de minute încep cu scrâșnetul roților mașinii conduse de șoferul care ulterior a recunoscut că s-a drogat, apelurile trecătorilor pentru echipaje de urgență, sosirea ambulanțelor. Tatăl lui Sebastian a descoperit înregistrarea pe camera care se afla în borseta tânărului, înapoiată de poliție familiei la o zi după accident.
Noi detalii în cazul 2 Mai. Raportul toxicologic arată că Vlad Pascu consumase mai mult de trei tipuri de droguri. Tatăl tânărului ucis în accident a predat poliției o cameră care a înregistrat evenimentele din preajma coliziunii
Apar noi informații în ancheta accidentului îngrozitor din localitatea 2 Mai, unde un șofer consumator de droguri a ucis 2 tineri și a rănit 3. Raportul toxicologic preliminar indică prezența în corpul lui Vlad Pascu a mai mult de 3 tipuri de droguri. Între timp, continuă ancheta administrativă la IPJ Constanţa. Este posibil ca ministrul de Interne să meargă personal acolo pentru a decide dacă se impun şi alte măsuri.
Alina Gorghiu, la TVR Info, despre cum ar trebui abordată problema drogurilor: Va trebui să discutăm cu tinerii, să punem la masă specialiști, să facă autoritățile statului un desant în toate școlile din România
Ministrul Justiției a vorbit joi seara, la Tema Zilei, despre cum ar trebui abordată problema drogurilor, după tragedia de la 2 Mai: "Va trebui să discutăm cu tinerii, să punem la masă specialiști, să-i aducem pe cei de la DIICOT, de la Agenția Națională Antidrog, reprezentanții elevilor, studenților, și să facă autoritățile statului un desant în toate școlile din România".
Vlad Pascu, șoferul acuzat că a omorât doi tineri și a rănit trei pentru că s-a aflat sub influența drogurilor, a fost audiat la DIICOT Constanța. Multe întrebări la adresa Poliției, fără răspuns
Vlad Pascu, șoferul drogat care este acuzat că a ucis doi tineri și a rănit trei, spulberându-i cu mașina pe litoral, a fost audiat la DIICOT Constanţa în dosarul privind deţinerea de droguri. Anchetatorii au găsit stupefiante în autoturismul pe care îl conducea când a provocat accidentul mortal pe drumul dintre 2 Mai şi Vama Veche, dar şi în vila în care acesta a participat la o petrecere în noaptea fatidică. În timp ce premierul Marcel Ciolacu cere toleranţă zero în acest caz, poliţiştii detaşaţi pe litoral acuză că nu sunt lăsaţi să participe la acţiuni de depistare a şoferilor care ar putea fi beţi sau drogaţi.
Acuzații ale polițiștilor în cazul tragediei din 2 Mai: Nu am fost lăsați deloc sa acționăm, am fost doar semafoare umane. Andreica: Li se comunica să fluidizeze în așa fel încât să nu stea X sau Y în trafic
După eliberările din funcții decise ieri la vârful poliției din Constanța, polițiștii detașați pe litoral reacționează. Ei lansează acuzații grave la adresa șefilor: ”nu am fost lăsați deloc sa acționăm, am fost doar semafoare umane în trafic”, au scris aceștia în câteva mesaje făcute publice de sindicatul Europol.
Agentul care l-a oprit pe Vlad Pascu a întrebat de două ori dispeceratul dacă să continue investigațiile. I s-a răspuns că actele sunt în regulă și că nu există echipaj pentru testare. Șoferul s-a lăudat că poliția nu are ce să-i facă
Ies la iveală noi detalii din noaptea fatidică, în care un tânăr drogat, în vârstă de 19 ani, a spulberat un grup de studenţi pe drumul dintre Vama Veche şi 2 Mai, deși cu numai o oră înainte fusese într-o secție de poliție. Actele tânărului au fost verificate prin dispecerat, unde poliţistul care îl oprise în trafic a fost informat că toate documentele sunt în regulă. În realitate, maşina tânărului nu avea RCA valabil, ceea ce ar fi atras ridicarea talonului şi interdicţia de a mai circula. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, aşteaptă raportul compet al erorilor care au dus la o tragedie fără precedent. Atenție, sunt informații și imagini cu puternic impact emoțional!

