A 25-a zi de război în Ucraina | O școală din Mariupol unde se adăposteau 400 de civili a fost bombardată. Zelenski: Dacă negocierile cu Rusia eșuează, vom avea al treilea război mondial

În a 25-a zi de război din Ucraina s-au dat lupte grele la Mariupol, unde soldații ruși au distrus 80 la sută din oraș. Foarte puțini civili au reușit să fugă din calea bombelor. Primarul orașului susține că mii de persoane au fost duse cu forța în Rusia. O şcoală de arte unde se adăposteau 400 de persoane a fost lovită sâmbătă de o bombă. Cei rămași în oraș raționalizează hrana și apa, în timp ce cadavrele sunt lăsate pe străzi. Rusia anunţă că a lansat rachete de croazieră şi hipersonice împotriva unor ţinte din sudul Ucrainei.

Tineri dansatori refugiați din Ucraina, într-un spectacol umanitar la Câmpina, județul Prahova

Doi tineri dansatori ucraineni, fugiți din calea bombardamentelor, au mulțumit românilor pentru generozitate și ajutor. Și-au exprimat recunoștința într-un spectacol umanitar organizat la Câmpina, în județul Prahova, unde au dansat alături de sportivi români. Toate încasările vor fi donate organizației Crucea Roșie, pentru programele de asistență destinate refugiaților.

Cum e să locuiești la metrou, în Kiev. Natalia: "Uneori mai merg la apartament să fac un duş şi să-mi fac de mâncare, dar seara mă întorc aici, e cel mai sigur unde pot să dorm"

Este a 24-a zi de război și pentru unii sunt tot atâtea zile de când nu mai dorm acasă. Familii întregi din Kiev se adăpostesc în stațiile de metrou ale capitalei, de teamă că oricând o bombă le poate cădea peste casă. De la începutul invaziei, mai multe cartiere din capitala Ucrainei au fost lovite de rachetele ruşilor și cel puțin 60 de oameni au murit.

China este așteptată să-și clarifice poziția față de războiul din Ucraina. Beijingul pretinde că nu știa ce intenții are Rusia

S-a așteptat o clarificare a poziției Chinei în privința războiului din Ucraina în urma convoribirii pe care a avut președintele american Joe Biden cu omologul său de la Beijing. Xi Jinping a declarat că asemenea conflicte nu sunt în folosul nimănui. Anterior, în această săptămână, secretarul general al NATO cerea Chinei să se alăture comunității internaționale și să condamne invazia Rusiei în Ucraina. Discuțiile dintre cei doi șefi de stat au urmat întâlnirii de la Roma dintre consilierul pentru securitate al Casei Albe și un înalt diplomat chinez pe fondul informațiilor că rușii ar fi cerut ajutor militar Beijingului.

Se strâng probe împotriva Rusiei și a lui Vladimir Putin. Carla Del Ponte: Ancheta trebuie să ducă la emiterea unui mandat internațional de arestare

Putin e un criminal și sper că un mandat internațional de arestare a lui să fie emis cât mai curând. Este opinia fostului procuror șef al Curții penale Internaționale, Carla Del Ponte. Curtea Penală Internațională a deschis deja o anchetă privind crimele de război și crimele împotriva umanității comise în Ucraina. Acest lucru va face posibilă identificarea autorilor, dar - subliniază Del Ponte - „primul responsabil este cu siguranță președintele Putin"

Ziua 24 de război în Ucraina | Rusia a folosit rachete hipersonice pentru a distruge obiective militare | Operațiuni de salvare în Mykolaiv | Un reporter ucrainean a fost dat dispărut

Conflictul continuă să escaladeze, iar la Mariupol luptele au ajuns în centrul orașului. Orașul este devastat în proporție de 80% și cele mai multe clădiri sunt avariate și nelocuibile. Ucraina a pierdut "temporar" accesul la Marea Azov, a anunţat vineri seara Ministerul ucrainean al Apărării. Operațiunile de salvare continuă în Mykolaiv, unde au fost raportați zeci de morți în bombardamentele asupra cazărmilor ucrainene.