Propagandiştii lui Putin au cerut atacarea obiectivelor din România şi Bulgaria şi intrarea în război contra Turciei

Rusia a reluat bombardamentele asupra portului ucrainean Odesa, de la Marea Neagră. Cel puţin o persoană a fost ucisă în atacurile Moscovei, iar 22 de oameni au fost răniţi, între care şi patru copii. Potrivit guvernatorului militar al regiunii Odesa, 14 răniţi, între care şi trei copii, au fost internaţi în spitale. Bombardamentele ruseşti au provocat distrugeri importante în oraş, printre clădirile grav avariate fiind şi cea mai mare catedrală din Odesa.

Financial Times: Kremlinul vrea să elimine Ucraina de pe piaţa mondială a cerealelor şi a propus un parteneriat în acest sens Qatarului şi Turciei. Cele două state au refuzat

A fost o noapte fără bombardamente la Odesa, după ce ruşii au atacat în fiecare zi a săptămânii acest port de la Marea Neagră. Experţii ucraineni, citaţi de la presa de la Kiev, susţin că ruşii au luat o pauză pentru a culege informaţii despre amplasamentul sistemelor de apărare. În schimb, Moscova a lansat drone spre ţinte din sud-vestul Ucrainei, însă toate acestea au fost doborâte. În această dimineaţă, oficialii ruşi au anunţat că a fost întreruptă circulaţia pe podul care leagă Rusia de Crimeea.

Noi bombardamente rusești asupra infrastructurii agricole din regiunea Odesa. Zelenski: De luni, teroriştii ruşi au folosit deja aproape 70 de rachete de diferite tipuri

Rusia a bombardat, din nou, infrastructura agricolă din Odesa, pentru a patra zi la rând. Cel puțin doi oameni au fost răniți în atacuri, potrivit guvernatorului regiunii. De asemenea, au fost lovite și mai multe întreprinderi agricole din zonă și au fost compromise 120 de tone de diverse produse agricole, potrivit oficialilor ucraineni. În acest timp, Statele Unite au confirmat că ucrainenii folosesc deja bombele cu fragmentație trimise de americani.

Rusia promite reluarea discuţiilor privind cerealele ucrainene dacă ONU obţine rezultatele cerute de Moscova, în următoarele trei luni

Rusia a dat miercuri un termen de trei luni Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pentru ca aceasta să obţină "rezultate concrete" asupra aplicării componentei ce priveşte exporturile agroalimentare ruseşti inclusă în acordul privind exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră, caz în care Moscova urmează să reia negocierile asupra prelungirii acestui acord din care s-a retras marţi acuzând că nu a fost respectată acea componentă a înţelegerii.

Ucraina a avut pierderi grele la începutul contraofensivei. Informații confirmate pentru The New York Times de oficiali europeni și americani. "Au fost obligați să procedeze așa". Tactica este acum schimbată

Ucraina a pierdut în primele două săptămâni de contraofensivă 20% din echipamentul militar trimis pe linia frontului. Informația a fost publicată în cotidianul The New York Times. Pe listă se regăsesc inclusiv tancuri și blindate primite din Occident. Jurnaliștii de peste ocean citează ca surse mai mulți oficiali europeni și americani.