Război în Ucraina: Rușii încearcă să preia controlul asupra orașului Bahmut, ucrainenii rezistă

'Luptele din zona Bahmut, în estul Ucrainei, rămân intense', declară preşedintele Zelenski, care nu a dat indicii că oraşul ar fi căzut în mâinile inamicului, aşa cum anunţase liderul grupului paramilitar rus, Evgheni Prigojin. 'Nu sunt semne că preşedintele Putin s-ar pregăti pentru pace, ci pentru mai mult război', a declarat secretarul general al NATO. Jens Stoltenberg va participa marți la reuniunea NATO-Ucraina a miniştrilor de externe, la care se va discuta despre intensificarea sprijinului militar pentru Kiev.

Zelenski afirmă că vrea să îl închidă pe Putin într-o pivniţă fără toaletă şi promite "distrugerea" armatei ruse

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat luni dorinţa ca preşedintele rus Vladimir Putin să fie închis într-o pivniţă fără toaletă, după ce a vizitat un sat ucrainean eliberat în urmă cu un an şi unde, conform oficialilor ucraineni, mare parte dintre localnici au fost sechestraţi de soldaţii ruşi într-o pivniţă, relatează AFP.

Război în Ucraina | Sute de companii și persoane, acuzate că au sprijinit invazia rusă. Civilii din localitățile de pe front își părăsesc cu greu locuințele

Ucraina aplică noi sancțiuni împotriva Rusiei și a susținătorilor acesteia. Președintele Zelenski a semnat un decret prin care sunt vizate sute de companii, organizații și persoane acuzate că au continuat să sprijine invazia rusă în Ucraina. Asta în timp ce, pe linia frontului, sunt organizate operațiuni ample de evacuare a civililor.

Război în Ucraina | Zelenski: Întâlnirea dintre Putin şi Xi Jinping, un eşec. Desfăşurarea rachetelor nucleare ruseşti în Belarus, confirmată de Lukaşenko. Ucraina va cumpăra sute de vehicule blindate poloneze

Întâlnirea de la Kremlin dintre Vladimir Putin şi Xi Jinping a fost un eşec, este de părere preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski. El motivează astfel decizia Kremlinului de a plasa rachete nucleare în Belarus. De asemenea, Zelenski a subliniat necesitatea anchetării crimelor de război comise de ruşi în Ucraina şi a cerut un tribunal internaţional după modelul celuia care a judecat crimele comise de nazişti în cel de Al Doilea Război Mondial.