Toate liniile de cale ferată afectate de vremea nefavorabilă au fost deschise circulației

Vremea rea a dat peste cap mersul trenurilor. Peste 70 de garnituri nu au mai plecat din gări, iar cele aflate în circulație au ajuns cu greu la destinație, unele chiar și cu peste 6 ore întârziere. Compania Națională de Căi Ferate a anunțat că, de la ora 16.00, toate liniile afectate de vremea nefavorabilă sunt operaționale, iar circulația trenurilor a revenit la normal.

Probleme în Capitală din cauza zăpezii şi a viscolului

Iarna a lovit cu furie și în Capitală. Echipele de intervenție au avut de lucru toată noaptea. Din cauza vântului și a zăpezii, mai mulți copaci au căzut peste mașini. Probleme au mai ridicat panourile publicitare și elementele de construcție de pe blocuri, care au căzut pe trotuare.

Vântul puternic și zăpada viscolită au creat probleme în mai multe județe. Drumuri cu circulație întreruptă sau îngreunată, copaci căzuți pe șosele, sute de localități fără energie electrică

Viscolul a pus probleme deosebite in județele Suceava, Neamț și Bacău. Pe drumuri se circula cu dificultate, copacii căzuți pe calea ferată au întrerupt traficul feroviar, zeci de localități nu sunt alimentate cu energie electrică, iar în Bacău, furnizarea apei se face cu restricție. Vântul puternic și zăpada viscolită au paralizat județele Brăila și Buzău.