Vreme cu oscilații de temperatură și precipitații până pe 7 februarie

Vremea se anunţă oscilantă în următoarele două săptămâni (24 ianuarie - 7 februarie), cu intervale în care valorile termice diurne vor scădea până la 1 grad Celsius, dar şi cu medii maxime ce vor atinge chiar şi 8 grade Celsius, pe fondul unui regim pluviometric redus, în care precipitaţiile moderate cantitativ se vor semnala atât local, în unele zone, cât şi pe arii restrânse în alte regiuni, se arată în prognoza publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Localități fără curent electric în județul Alba. Vântul puternic a rupt mai mulți copaci care au căzut pe liniile de tensiune

Vânt puternic în aproape toată țara. În județul Alba, în zona înaltă de munte, a nins abundent, iar rafalele au doborât mai mulți copaci. Sute de gospodării au rămas fără curent electric. Echipele de intervenție de la Electrica au avut nevoie de transport special pentru a putea ajunge în satele rămase la lumina lumânării. Au venit în sprijinul lor colegii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Vreme geroasă. Legume înghețate pe tarabe

Sunt primele zile de iarnă autentică la Iași dar și primele nopți geroase! Vremea în răcire, deşi un lucru firesc pentru mijlocul lunii ianuarie, creează disconfortul termic şi probleme în desfăşurarea firească a activităţilor.

MAE: Atenționare de călătorie în Bulgaria. Avertizări de ploi și ninsori

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie bulgar, marţi şi miercuri au fost emise coduri portocaliu şi galben de precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare.