vremea in capitala

Temporar cerul va avea înnorări şi vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie pe parcursul zilei de sâmbătă, şi sub formă de ninsoare duminică, potrivit prognozei speciale emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în intervalul 4 februarie, ora 11:00 - 5 februarie, ora 20:00.

Vremea în Capitală rămâne mult mai caldă decât ar fi în mod normal, până sâmbătă noapte
Vremea se va menţine extrem de caldă pentru a doua decadă a lunii ianuarie, în Bucureşti, iar până sâmbătă noaptea valorile termice maxime vor ajunge la 21 de grade, în timp ce minimele vor oscila între zero şi 8 grade, conform estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicate joi.

Capitala, sub cod galben de instabilitate atmosferică şi ploi abundente, până luni seara
În Capitală, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se vor manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, în intervalul 21 august, ora 10:00 - 22 august, conform prognozei speciale emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Vreme călduroasă la București, cu disconfort termic în creștere. Diminică noaptea, va ploua torențial
Vremea va fi călduroasă la Bucureşti duminică, cu disconfort termic în creştere după-amiaza când şi indicele temperatură - umezeală (ITU) se va apropia şi va atinge pragul critic de 80 de unităţi, potrivit prognozei speciale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Vreme geroasă, intensificări ale vântului şi maxime de 1-2 grade în Bucureşti, de marţi până joi
Vremea va deveni geroasă la nivelul Capitalei, vântul va sufla cu viteze de 50 km/h, iar maximele nu vor mai trece de două grade Celsius, în următoarele zile, până joi seara, arată prognoza publicată, marţi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Conform meteorologilor, pe parcursul zilei de marţi, până la ora 20:00, în Bucureşti, cerul va fi temporar noros, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de 45 - 50 km/h, amplificând senzaţia de frig. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de două grade.

Instabilitate atmosferică accentuată în Capitală
Instabilitatea atmosferică se va accentua în regiunea municipiului Bucureşti, miercuri după-amiaza, şi vor fi averse, însă temperatura maximă va fi în jur de 30 de grade, potrivit prognozei speciale pentru această zonă, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru 26 de judeţe, duminică. Vreme caldă în Capitală
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru 26 de judeţe, valabilă duminică, de la ora 12:00 până la ora 23:00.

Vremea se încălzește în Capitală. Maximele vor ajunge la 10-12 grade Celsius
Vremea se încălzește în Capitală, iar maximele vor ajunge luni la 10-12 grade Celsius, potrivit prognozei speciale pentru București emisă de Administrația Națională de Meteorologie.

34 de grade în timpul zilei, ploi torențiale seara, în Capitală
Meteorologii anunță că duminică, în timpul zilei, temperatura va fi caniculară, în Capitală, și va atinge 34 de grade, iar în timpul serii va ploua torențial.
- 1
- 2