Xi și Putin, doi vechi prieteni, fiecare cu dorința de a juca rol conducător, au convenit în privința unei noi ordini mondiale

Relaţia strânsă dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping a fost în centrul atenţiei la Summitul Organizaţiei de Cooperare Shanghai, ce are loc anul acesta în Uzbekistan. Cei doi lideri au avut un mesaj aproape comun, prin care contestă actuala ordine mondială. A fost prima ieşire din ţară a preşedintelui chinez, după izbucnirea pandemiei de COVID-19.

Putin denunță crearea unei lumi "unipolare", Xi vrea un rol de "mare putere" pentru China alături de Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat joi, în cadrul unei întrevederi cu omologul său chinez, Xi Jinping, tentativele occidentale de a crea "o lume unipolară". Putin a salutat "poziţia echilibrată" a Beijingului cu privire la Ucraina. La rândul său, Xi Jinping l-a asigurat pe liderul rus că China doreşte să-şi asume un rol de "mare putere" împreună cu Rusia, relatează France Presse.

Preşedintele chinez a sosit în Kazahstan, în prima sa vizită în străinătate de la începutul pandemiei. În cadrul turneului asiatic se va întâlni și cu Putin

Preşedintele chinez Xi Jinping a sosit miercuri în Kazahstan, pentru prima sa vizită în străinătate de la începutul pandemiei, informează AFP, preluată de Agerpres. Avionul în care se afla liderul chinez a aterizat la Nur-Sultan, capitala acestei ţări din Asia Centrală, puţin după orele 08:30 GMT.