zăpada
Răcirea vremii a adus primele ninsori mai consistente în Pasul Tihuţa, situat la limita dintre județele Bistrița-Năsăud și Suceava, în zonă depunându-se un strat de zăpadă de 3 centimetri. Vântul puternic a închis joi porturile de la Marea Neagră, unde sunt valuri imense. Traseele montane din Bucegi de închid începând de vineri, 1 noiembrie.
Iarnă în zonele de munte, frig în restul țării. De miercuri temperaturile cresc
Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă pe Transfăgărășan, între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac. Stratul de zăpadă măsoară trei centimetri, a anunţat Direcţia Regională de Drumuri (DRP) Braşov.
A venit iarna la munte. Pe Transfăgărăşan, Transalpina și în zone din Harghita a fost necesară intervenția drumarilor
Iarna a venit și i-a luat prin suprindere pe turiștii veniți la munte. Pe Transfăgărăşan, Transalpina și în zone din Harghita a nins atât de tare încât a fost necesară intervenția drumarilor. Frigul se va menţine în aceste zile iar în Moldova, Transilvania şi în nordul Munteniei ploile se vor transforma în lapoviţă, anunţă meteorologii.
Turişti blocaţi pe Transalpina. Aceştia au avut nevoie de intervenţia drumarilor
Iarna nu ţine cont că suntem abia în octombrie şi a pus deja stăpânire pe zonele înalte din ţară. Pe Transfăgărăşan şi Transalpina a nins abundent, iar drumarii au fost nevoiţi să intervină ca să cureţe şoselele. Mai mulţi turişti au rămas blocaţi pe drumuri şi au avut nevoie de intervenţia drumarilor.
Maramureş: Stratul de zăpadă în Munţii Rodnei a ajuns la 4 cm; temperaturi scăzute pe arii extinse
Stratul de zăpadă depus în cursul nopţii de duminică spre luni, în Munţii Rodnei, depăşeşte 4 cm, iar temperatura exterioară atât în zona de munte, cât şi la câmpie este sub 0 grade, a precizat, luni, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş, Dan Bucă.
Stare de urgenţă în statul american Montana, după ninsori abundente. Stratul de zăpadă măsoară aprope un metru
Record de zăpadă în statul american Montana. După două zile de ninsoare s-a depus un strat de zăpadă de aproape un metru. Guvernatorul a decretat stare de urgență.
Fenomen rar, a nins în Australia
Fenomen rar în Australia: a nins în statele Queensland şi New South Wales, după ce un front de aer rece a cuprins estul ţării.
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan măsoară pe unele sectoare de drum peste șapte metri
În timp ce în țară ploile nu se lasă duse, pe Transfăgărășan e încă iarnă în toată regula. Stratul de zăpadă măsoară, pe unele sectoare de drum, peste 7 metri.
Iarna a revenit în forță în Corsica și Croația. Ninsoarea a fost atât de abundentă încât a creat probleme în trafic
Schimbările climatice au devenit o realitate: iarna a revenit în forță în zone unde ar fi trebuit să fie temperaturi pozitive.

