Zăpada, bucuria copiilor. Au lăsat deoparte temele și lecțiile și au ieșit la săniuș

Dacă unora le provoacă necazuri prea multă zăpadă, pe alții îi bucură. Copiii sunt cei mai fericiți în această perioada, în special cei care au primit cadou o săptămână de vacanță. Au lăsat deoparte temele și lecțiile și au ieșit la săniuș. Iar cei care au putut ajunge la munte au fost și mai bucuroși. Mai ales că pârtiile sunt excelente și nu foarte aglomerate.

Ninsoarea abundentă și viscolul aduc pagubă comercianților de flori și mărțișoare. Zăpada e însă benefică pentru agricultură

În Bucureşti ninge de câteva zile a pagubă în rândurile comercianţilor de flori şi mărţişoare. Pe o vreme de primăvară ar fi numărat câştiguri importante, aşa însă, le bate vântul nu doar în corturi, ci şi în buzunare. Abia dacă îşi vor acoperi investiţia în marfa de anul acesta. Zăpada i-ar putea îmbogăţi însă pe fermieri. Pentru culturi, omătul e mană cerească.

Bucureștiul s-a transformat într-o pârtie imensă. Primăria anunță că vor fi folosite în premieră mașini de topit zăpada

Bucureștiul a fost ca o pârtie imensă, pe care au alunecat deopotrivă mașini și pietoni. Pe bulevarde s-a circulat în coloane fără sfârșit, iar pe trotuare, trecătorii și-au croit singuri poteci. Iar cei care au folosit mijloacele de transport publice au așteptat zeci de minute în stații. 370 de utilaje au curățat toată noaptea arterele Capitalei, însă străzile laturalnice au rămas înzăpezite. În premieră, în Capitală vor fi folosite 12 mașini de topit zăpada pentru a scăpa de nămeții adunați de prin oraș.

Iarnă grea în sudul țării. Efectele ninsorilor abundente

Sudul țării trece printr-un episod de vreme severă. 19 județe și Bucureștiul sunt  sub Cod galben și portocaliu de viscol până diseară. Efectele ninsorilor abundente se văd deja. Sunt blocate 14 drumuri naționale și 47 de drumuri județene. Cea mai gravă situație este la în județele Călărași, Teleorman și Constanța. Tot din cauza vremii sunt anulate peste o sută de trenuri și sunt închise școlile și grădinițele din București și din 9 județe.