Peste 98 la sută din locuitorii regiunilor ucrainene ocupate au votat pentru alipirea la Rusia, susțin autoritățile pro-ruse

Autorităţile separatiste pro-ruse din regiunea Doneţk au anunţat marţi seara victoria votului favorabil în cadrul unui referendum privind anexarea la Rusia, vot denunţat ca ilegitim de Kiev şi de ţările occidentale, transmite AFP. Referendumurile organizate de ruși pentru anexarea a patru regiuni ucrainene la Rusia s-au încheiat, după cinci zile.

Vladimir Putin urmează să ceară vineri anexarea celor patru provincii din Ucraina, după ce 96% dintre alegători ar fi votat în „referendumurile” care au mimat democrația

Referendumurile-maraton pentru anexarea a patru regiuni din sudul Ucrainei la Rusia au ajuns la final. După cinci zile de mimare a democrației, zile în care s-a votat ostentativ pentru alipirea la Rusia, urmează reacțiile politice de la Kremlin. Vladimir Putin, cel care susține în continuare că a invadat Ucraina pentru a-i salva pe etnicii ruşi, este așteptat să ceară Dumei de Stat, vineri, ratificarea anexării provinciilor din sudul Ucrainei. Primele rezultate arată că în favoarea anexării la Rusia au votat 96% dintre alegători.

Război în Ucraina, ziua 216

Presa rusă de stat a anunțat primele rezultate ale celor patru așa-zise „referendumuri”din regiunile ocupate de ruși în Ucraina: 97 la sută dintre cei care au mers la vot ar fi cerut alipirea regiunilor Lugansk, Donețk, Zaporijie și Herson la Rusia, relatează The Guardian.

Referendumuri ilegale în patru regiuni ocupate din Ucraina. Rusia vrea să anexeze forțat 15% din teritoriul țării invadate

Referendumurile ilegale au început în cele patru regiuni ucrainene ocupate de armata rusă. Liderii pro-ruși ai acestora au ieșit la vot și i-au îndemnat pe localnici să voteze pentru alipirea la Federația Rusă, promițându-le liniștea. Președintele Ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat referendumurile și a încurajat populația din zonele ocupate la sabotaj.

Şeful AIEA: Situaţia de la centrala nucleară din Zaporojie continuă se se deterioreze. Nu ne putem permite luxul să aşteptăm să se întâmple ceva catastrofal

Situaţia de la centrala nucleară din Zaporojie (sudul Ucrainei) - cea mai mare din Europa - "continuă să se deterioreze", a avertizat miercuri directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, atenţionând că "nu ne putem permite luxul să aşteptăm să se întâmple ceva catastrofal", potrivit France Presse.

Pregătiri în caz de urgență nucleară. Experți: În cazul unui accident nuclear în Ucraina, concentrația ajunsă în România nu ar crea probleme pentru populaţie. Riscurile ar fi date de panică şi ştirile false

România face pregătiri pentru a informa rapid şi corect populaţia în caz de urgenţă nucleară. Simulările experților arată că în cazul unui accident nuclear în Ucraina, românii nu ar fi direct afectaţi de radiaţii. Mai mult rău ar face panica şi ştirile false. Specialişti din mai multe ţări discută cu autorităţile române ce e de făcut.