Ziua Europei
Liderii politici ai României salută Ziua Europei și reafirmă apartenenţa ţării noastre la valorile europene - solidaritate, respect pentru demnitatea umană și protejarea drepturilor omului.
#EuropeDay | Ziua Victoriei şi Ziua Europei, două mari sărbători europene
De ce finalul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa este marcat la două date diferite şi cum a ajuns aventura europeană de la un acord care privea cărbunele şi oţelul, la Uniunea Europeană şi la Premiul Nobel? În 8 şi 9 mai sunt sărbătorite Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial şi în 9 mai Ziua Europei.
Ziua Europei. Cum s-a născut Uniunea, acum 71 de ani
Se împlinesc 71 de ani de la declarația pe care avea să se construiască Uniunea Europeană. O construcție în care și noi, românii, ne-am găsit locul, la capătul unor eforturi de ani de zile. O construcție în care, pandemia ne-a arătat-o, suntem mai la adăpost decât poate ne-am fi imaginat.
Familia Regală a sărbătorit 9 Mai în Satul Regal de la Săvârşin, alături de numeroşi vizitatori
Familia Regală a sărbătorit Ziua Europei la Săvârşin, unde duminică au fost organizate evenimente cu public, iar numeroşi vizitatori din toată ţara au fost prezenţi, dornici să vadă Castelul Săvârşin, parcul care îl înconjoară sau Muzeul Automobilului, unde sunt expuse vehicule ale Regelui Mihai I.
ANIVERSARE | Ziua Europei - o sărbătoare a păcii și unității. Ce mesaje au transmis liderii politici
Sărbătorim ziua Europei tot în pandemie si anul acesta. Liderii politici au vorbit despre importanta acestei zile. "Apartenenţa noastră la Uniunea Europeană înseamnă, pe înțelesul tuturor, acces la suficiente doze de vaccin pentru România", a spus premierul Florin Cîțu.
Ministerul Culturii: Evenimente culturale dedicate Zilei Europei - organizate în toată ţara
Instituţiile subordonate Ministerului Culturii vor sărbători Ziua Europei prin organizarea în Bucureşti şi în ţară a unor spectacole, concerte sau expoziţii.
Ziua Victoriei şi Ziua Europei, două mari sărbători europene
De ce finalul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa este marcat la două date diferite şi cum a ajuns aventura europeană de la un acord care privea cărbunele şi oţelul, la Uniunea Europeană şi la Premiul Nobel? În 8 şi 9 mai sunt sărbătorite Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi în 9 mai Ziua Europei.
De Ziua Europei, oamenii politici fac apel la solidaritate
De Ziua Europei, liderii politici fac apel la solidaritate în contextul pandemiei. Tradiționalele evenimente în aer liber au fost înlocuite în acest an cu mesaje pe rețelele de socializare.
Mesajul președintelui, de Ziua Europei: Este cea mai dificilă perioadă după al Doilea Război Mondial
Președintele Klaus Iohannis a transmis de Ziua Europei un mesaj în care arată că „spiritul unității și al solidarității” au fost foarte importante în contextul pandemiei, adăugând că este cea mai dificilă perioadă pentru continent, după al Doilea Război Mondial.

