Tatăl unui tânăr care a murit la #Colectiv: Ultimele lui cuvinte au fost „Vă rog frumos, faceți-mi ceva, că nu mai pot de durere!”
„Ultima dată am avut norocul să ne vedem înainte de a pleca la școală. […] Am stat împreună la masă, ne-am povestit, a fost o după amiază foarte agreabilă. Când a plecat, mi-a spus: Mă duc la școală, dar vedeți că după cursuri merg la un concert, o să vin până la miezul nopții, nu vă faceți griji, totul va fi bine! Asta a fost ceea ce ne-am spus acasă. Dar noi l-am mai auzit o dată, probabil pe targă, în spital, adus de ambulanță. Am sunat la telefonul lui, asistenta de la UPU ne-a răspuns, ne-a spus la ce spital este, la Bagdasar Arseni. A lăsat telefonul deschis lângă el și am auzit tot vacarmul din acea sală, din momentul ăla. La un moment dat a fost identificat, a fost întrebat cum îl cheamă, câți ani are, unde locuiește. A răspuns corect. Am citit și în fișa lui de observație că pacientul, în momentul internării, era conștient și cooperant. După care, un lung șir de gemete și vaiete. Ultimele lui cuvinte cred că au fost: Vă rog frumos, faceți-mi ceva că nu mai pot de durere! Astea au fost ultimele lui cuvinte, pe care le-am auzit. După asta a fost intubat și ținut sub anestezie si n-am mai putut comunica cu el verbal.”
Doi ani de lacrimi, durere, revoltă, întrebări fără răspuns. Comemorare în faţa clubului Colectiv