Taxiuri special amenajate pentru a transporta persoane cu dizabilități, la Timișoara. Serviciul este gratuit și disponibil la cerere

16 august 2019, 12:39

Florin Covaci este primul timișorean care a folosit taxiul special amenajat pentru a transporta persoane cu dizabilități.

Bărbatul este de câteva luni țintuit în scaunul cu rotile. Pe lângă perioada de acomodare, care a fost extrem de dificilă, Florin Covaci s-a confruntat și cu numeroase probleme atunci când voia să se deplaseze pe distanțe mai mari.

În Timișoara sunt 4 mașini cu rampă, puse la dispoziție de primărie. Persoanele cu dizabilități trebuie doar să sune și să comande mașina.

Serviciul de transport este gratuit, este disponibil doar în Timișoara și numai persoanelor înregistrate în baza de date a Direcției de Asistență Socială din cadrul primăriei orașului.

Serviciul funcționează în fiecare zi, inclusiv duminica, între orele 08.00-20.00.

Urmărește-ne pe Google News