Tensiuni între Germania și Turcia. Ankara a interzis accesul unei delegații germane la baza NATO de la Incirlik
Soldații germani din baza Incirlik participă la operațiuni ale coaliției internaționale împotriva grupării Stat Islamic. Și totuși, Berlinul a ajuns să ceară ajutorul Statelor Unite pentru rezolvarea disputei legată de accesul acolo.
„E de neconceput pentru un partener NATO să exercite asemenea presiuni, atunci când parlamentarii germani vor să viziteze trupele germane”, a declarat ministrul de Externe al Germaniei, Sigmar Gabriel.
Decizia de a bloca vizita delegației germane, care urma să ajungă marți acolo, a fost luată de turci pentru că Berlinul a acordat azil politic unor militari din Turcia, după lovitura de stat eșuată de anul trecut.
Tonul e din ce în ce mai răspicat. Berlinul anunță că ia în considerare posibilitatea retragerii trupelor de la Incirlik și mutarea acestora în Iordania ca alternativă. „N-aveți decât!”, răspund autoritățile de la Ankara.
„Dacă vor să plece, depinde de ei. Noi nu avem de gând să ne milogim. Ei au vrut să vină aici şi noi i-am ajutat. Dacă vor să plece, le spunem „la revedere!”, a afirmat ministrul de Externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu.
Șeful diplomației turce a mai afirmat și că măsurile luate până acum de NATO pentru protejarea spațiului aerian al Turciei au fost insuficiente. Sunt declarații făcute înaintea summitului Alianței de săptămâna viitoare de la Bruxelles, la care va participa și președintele american Donald Trump.