Toate traseele turistice din masivele Bucegi și Ciucaș au fost închise din cauza zăpezii
Ninsori la munte. Foto: arhivă
9 octombrie 2017, 11:28
Potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a Serviciului Salvamont Prahova, la altitudini de peste 1.500 de metri s-a depus un strat consistent de zăpadă care la Vârful Omu măsoară peste 80 de centimetri, iar în zonele în care a fost viscolită depășește un metru.
„Toate traseele turistice montane din Bucegi și Ciucas, interzise în sezonul rece, se declară temporar închise, până la îmbunătățirea condițiilor meteorologice”, arată sursa citată, potrivit Agerpres.

