Trafic feroviar întrerupt pe magistrala Bucureşti-Timişoara. Angajaţii au descoperit o ruptură la şină
În urma reviziei făcute la calea ferată, angajaţii CFR au descoperit o ruptură de 25 de centimetri la una dintre şine. Ruptura s-a produs, cel mai probabil, în ultimele 24 de ore, deoarece revizorul susţine că a verificat calea ferată ieri. Înainte cu doar cinci minute de a fi descoperită această defecţiune, prin zonă doar ce trecuse un tren de persoane.
Lucrătorul de la căi ferate a transmis şefilor săi defecţiunea iar în zonă a fost trimisă o echipă care să constate şi apoi să o remedieze. Deocamdată nu se ştie pentru cât timp circulaţia feroviară va fi oprită între Bucureşti şi Timişoara.
Pe 1 februarie, un tren de marfă, încărcat cu motorină, care aparţine unei firme private a deraiat în zona Dealului Balota. Trei vagoane au ieşit de pe şine, iar un al patrulea s-a răsturnat. Atunci, prefectul de Mehedinţi a spus că zona respectivă este nesigură, iar pericolul unui nou accident este iminent.
Ceferistii recunosc că zona este una dintre cele mai periculoase din România, fapt confirmat şi de numărul mare de accidente feroviare care s-au produs acolo în ultimii ani.
Până acum, în zona Balota au fost cinci accidente feroviare.