Transport public cu trotinete electrice la Timișoara. 25 de vehicule pot fi închiriate cu ajutorul unei aplicații
2 aprilie 2019, 09:29
Timişorenii instalează aplicaţia TroTM şi le pot lua imediat la plimbare, însă numai 30 de minute, pentru că au nevoie de reîncărcare. Trotinetele pot merge cu 25 km/h şi au autonomie 30 de km. Cele 25 de trotinete electrice au costat 125.000 de lei, dar primăria vrea să mai cumpere încă 100 până la sfârşitul anului.
Trotinetele pot merge cu 25 km/h şi au autonomie de 30 de km. Primul care le-a încercat a fost chiar primarul Timișoarei, Nicolae Robu.
Cele 25 de trotinete electrice au costat 125.000 de lei, a anunțat primăria, care vrea să mai cumpere încă 100 de astfel de vehicule până la sfârșitul anului. Acestea se vor adăuga celor aproape 500 de biciclete care pot fi închiriate tot cu ajutorul unei aplicații mobile.

