Trei cetăţeni români, un adult și doi minori, au fost repatriaţi din Siria prin Liban

Repatrierea celor trei cetățeni români a fost făcută cu avionul, în urma demersurilor complexe susţinute la nivelul Celulei de Criză a MAE, cu sprijinul Ambasadei României la Damasc, în cooperare cu Ambasada României la Beirut.
MAE a suportat în întregime costurile repatrierii.
Din 2011, au fost repatriaţi 739 de cetăţeni români şi membrii de familie ai acestora, prin intervenţia directă a ambasadelor României la Damasc şi Beirut şi sub coordonarea Celulei de Criză a Ministerului Afacerilor Externe.
MAE le reamintește cetăţenilor români aflaţi în zonele de conflict să părăsească zona și să contacteze misiunile României din teritoriu pentru a-şi anunţa prezenţa în regiune, astfel încât să poată beneficia de asistenţă şi protecţie consular.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea informaţiilor furnizate prin intermediul aplicaţiei ‘Călătoreşte în siguranţă‘, care poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone. De asemenea, MAE recomandă utilizarea serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare ‘Un SMS îţi poate salva viaţa!’.