Tura offroad Cu Dacia prin Dacia a străbătut „Autostrada lui Ceaușescu”
21 iulie 2018, 19:50
Tura cu Dacia prin Dacia a început joi de dimineață, la Academia Titi Aur, a ajuns la barajul Vidraru, iar de aici a părăsit asfaltul, dând startul distracției 4×4 pe drumul forestier supranumit „Autostrada lui Ceaușescu”. Această denumire se datorează faptului că pe aici fusese proiectată șoseaua de viteză care ar fi legat Curtea de Argeș de Sibiu.
Odată ajunși în Valea Oltului, în Câinenii Mari, participanții au fost primiți într-o campare de corturi, iar seara a fost pigmentată cu mâncare la ceaun și povești de offroad.
A doua zi a turei s-a desfășurat ieri, cu plecarea spre Voineasa, și a continuat cu accesul pe o altă rută offroad puțin cunoscută, strategica, puctul final al Daciilor Duster fiind Transalpina. Duster Trip este organizat de un club cu peste 20 de ani de experiență off road, 100Tracks.


