Un arhipelag scoțian, parte din Regatul Unit al Marii Britanii, vrea să se desprindă și să devină o provincie autonomă a Norvegiei
La 15 km de nordul coastelor Scoției, arhipelagul Orkney este o colecție de 70 de insulițe, jumătate locuite și foarte apreciate pentru turism și energie verde, în special eoliană. De mai bine de 5 secole și jumătate este parte integrantă a Scoției și implicit a Marii Britanii, dar acum consilierii locali și-a dori o ruptură de Londra și apropierea de Oslo. O idee împărtășită și de cei din arhipelagul Shetland, tot din largul Scoției.
Norvegia pare o ţară mult mai bogată şi mai bună decât ce avem noi.
Aici, în Shetland, mereu glumim că ne-am dori să fim din nou parte din Norvegia, ne-am fi dorit să nu ne fi vândut vreodată.
JAMES STOCKAN, şeful consiliului local din Orkney: Lumea trebuie să nu uite că avem o istorie mai lungă în Regatul Nordic decât în Regatul Unit. Şi dacă ar fi să căutăm o schimbare a sistemului nostru atunci trebuie să fie în beneficiul tuturor.
Insulele Orkney au aparținut regelui Norvegiei până în 1472, când au fost oferite drept zestre de nuntă Prințesei Margareta a Danemarcei, când a devenit soția Regelui Iacob al Doilea al Scoției. De atunci, însă, lucrurile s-au schimbat, iar oficialii locali spun că atât Londra cât și Edinburgh îi ignoră și spun că modelul de la Oslo este mult mai bun pentru stabilitatea financiară și oportunitățile economice ale insulelor. De altfel, companiile norvegiene dețin cele mai multe resurse piscicole din Orkney și Shetland și recent au achiziționat și mai multe ferme eoliene. Consilierii locali din Orkney vor dezbate săptămâna viitoare proiectul privind modele alternative de guvernare, cea mai vehiculată ipoteză fiind aceea a unui statut autonom, dar ca parte din Regatul Norvegiei. Guvernul de la Londra a exclus acest scenariu, în timp ce executivul de la Olso s-a abținut să comenteze.

