Un buget cu semne de întrebare. Sindicatele se tem de disponibilizări, după ce au văzut cifrele bugetului

23 ianuarie 2017, 20:57

Calculele sindicaliştilor arată că proiectul de buget prevede sume insuficiente pentru majorările salariale din sănătate, educaţie şi administraţie.

În sănătate, de exemplu, unde există un deficit de personal din cauza căruia medicii şi asistentele lucrează suplimentar zeci de ore, ar fi nevoie de bani în plus pentru noi angajări.

Pentru reprezentanţii patronatelor, prognoza de creştere economică de 5,2% ridică semne de întrebare. Mai ales că se bazează şi pe un aport dublu al industriei, faţă de anul trecut.

Şi veniturile, dar şi atragerile de fonduri europene sunt supraestimate, consideră analiştii economici consultaţi de TVR.

În programul de guvernare al PSD, creşterea economică era de 5,5% pentru acest an, faţă de 5,2% în proiectul de buget. Şi deficitul a fost revizuit de la 2,7 la 2,9.

Urmărește-ne pe Google News