Un copil de trei ani, bătut de educatoare într-o grădiniță din Focșani
Băiatul nu poate încă să vorbeasca bine, dar a povestit părinților ororile prin care a trecut la grădiniță.
Le-a spus că a fost strâns de gât și chiar bătut.
Șocați de cele întâmplate, părinții copilului susțin că educatoarea îl învățase pe acesta să spună că rănile de la gât erau de la o căzătură.
Părinții susțin că dovezile împotriva educatoarei sunt fotografiile și filmulețele în care copilul povestește ce i s-a întâmplat.
Nu l-au dus pe cel mic la medicină legală pentru a nu-l traumatiza și mai mult.
Părinții au depus, însă, plângere la Parchet și la conducerea grădiniței.
Educatoarea acuzată lucrează în această gradiniță din toamnă.
Deocamdată ea continuă să își desfășoare activitatea cu copiii.
Am încercat să obținem de la ea un punct de vedere, dar a evitat orice contact cu ziariștii.

