Un dar de poveste de la Regina Maria. A fost reeditată cartea „Kildine, povestea unei mici principese răutăcioase”
Regina Maria a scris „Kildine, povestea unei mici principese răuătăcioase” în limba franceză. Primele ediții ale volumului, apărute în România interbelică, se vând astăzi cu sute de euro.
Regina Maria inventa povești în copilărie și mai târziu, când a devenit mamă.
Principesa Elisabeta, cea de-a doua ei fiică a îndemnat-o să le pună pe hârtie. „Mamă, ești născută să scrii basme„. Încurajată, Regina Maria a publicat mai multe povești, piese de teatru și memorii.
În toate a adus câteceva din România Mare, țara pe care a iubit-o cu tot sufletul.
La lansare au participat mulți elevi care au vrut să o cunoască pe Principesa Sofia. Stranepoata Reginei Maria a primit și un dar.
Principesa Sofia este una dintre cele 5 fiice ale Regilor Mihai și Ana. S-a mutat de câteva luni în țară și se bucură de tot ceea ce este românesc.
Copiii au oferit și un scurt recital de colinde romanești, așa cum i-ar fi plăcut Reginei Maria.

