Un poliţist şi fiul său de trei ani, găsiţi împușcați mortal într-un apartament din Piteşti. Anchetatorii cred că bărbatul și-a împușcat copilul, apoi s-a sinucis

3 noiembrie 2018, 16:03

Mama copilului s-a impacientat când a văzut că bărbatul în grija căruia lăsase copilul nu mai răspunde la telefon. A alertat echipele de intervenție și a cerut ajutor ca să deblocheze ușa apartamentului din Pitești.

Pompierii au găsit în locuință o scenă de groază: bărbatul și copilul erau morți.

Prima ipoteză a anchetatorilor este că bărbatul, poliţist la Crimă Organizată, şi-a împuşcat copilul, apoi s-a sinucis.

Primele informații arată că poliţistul în vârstă de 29 de ani de abia încheiase divorțul de soția lui care lucrează la Serviciul Economic al Poliției din Pitești.

Cei doi aveau custodie comună asupra copilului.

Poliţistul fusese testat psihologic în ianuarie, când a fost declarat apt pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

Ore bune au stat anchetatorii în apartamentul în care s-a produs crima. Vor să înțeleagă cum a fost posibilă o asemenea tragedie.

Anchetatorii încearcă acum să stabilească dacă arma folosită îi aparține polițistului mort.

Urmărește-ne pe Google News