Un sirian face artă din sâmburi de măsline și curmale
Așezat în fața micului său magazin de haine, Mazen fixează cu grijă fiecare sâmbure de măslină pe un carton. Uneori folosește 94.000 de sâmburi pentru o singură piesă de artă.
Cariera mea iniţială era de pictor, dar atelierul meu a fost distrus în război. Aşa că am închiriat un mic magazin de haine şi am început să fac aceste tablouri în public, a explicat artistul sirian Mazen Shibani.
Mazen Shibani are 50 de ani, iar viața sa a fost schimbată total de războiul din țară sa.
Dacă nu am clienţi sau altceva de făcut, mă dedic artei. Dar, dacă vine un client, răspund cererilor sale, desigur, deoarece acest mic magazin este modul în care îmi câştig existenţa, a spus artistul Mazen Shibani.
Vecinii îi aduc lui Mazen sâmburi de măsline şi curmale pentru a-şi putea realiza operele de artă.
Mazen Shibani a iubit arta din copilărie, dar nu a avut niciodată timp să i se dedice complet. Acum, micul magazin îi permite să-și facă visele realitate. Adună sâmburi de la vecini și prieteni și petrece ore în șir realizând bijuterii artistice.
Are trei copiii pe care a încercat să-i învețe pasiunea sa, dar descoperind că veniturile sunt prea mici în comparație cu efortul depus, cei trei au renunțat.

