Un sondaj realizat în Marea Britanie distruge mitul instinctului matern imediat
Organizația a chestionat o mie de mame din Marea Britanie și a constatat că aproape trei sferturi (73%) dintre femei au spus că nu au primit informații sau sfaturi cu privire la modul în care să creeze o conexiune cu copilul lor în primele câteva săptămâni după naștere.
Respondentele au dezvăluit că s-au speriat atunci când au realizat că nu se creează legătura așteptată și au ajuns să se simtă vinovate, mai ales ca urmare a presiunii societății și a ipotezei că o conexiune mamă- copil se formează imediat și automat.
Există o serie de factori ce pot afecta crearea unei legături încă din timpul sarcinii, precum sănătatea fizică și mentală a mamei și traumele din trecut.
Tamora Langley, șefa de politici la Fundația Părinți-Copil, a declarat: „Înțelegem că personalul este supus unor presiuni uriașe de timp, dar verificarea bunăstării emoționale, precum și a bunăstării fizice trebuie să devină o normă. Prin formare, o gamă mai largă de profesioniști și practicieni ar trebui să poată avea conversații despre atașamentul și legătura emoțională. Părinții care se luptă pot avea nevoie de sprijin specializat în relația părinte-copil, dar pot obține asta doar dacă sunt încrezători să vorbească în primul rând. Trebuie să contestăm mitul „părintelui perfect”, astfel încât femeile însărcinate să se simtă capabile să ceară ajutor atunci când au nevoie.”
Directorul executiv al Colegiului Regal al Moașelor, Gill Walton, a spus că lipsa de personal înseamnă că moașele de multe ori nu au timp să ajute în ce privește relațiile. Ea a cerut o strategie națională de recrutare și formare a mai multor moașe, astfel încât „aceste domenii vitale de îngrijire să devină norma”.
Una dintre femeile chestionate a spus că, în ciuda faptului că a avut o serie de pierderi de sarcină înainte de o sarcină sănătoasă, „nimeni nu părea să înțeleagă sau măcar să menționeze că ar putea fi greu să ne gândim la construirea unei relații cu copilul nostru în cazul în care s-ar întâmpla din nou ce e mai rău”.
Altă proaspătă mămică a spus: „Am crezut că e ceva în neregulă cu mine pentru că nu mi-am iubit instantaneu fiul și toți ceilalți spun lucruri de genul „nașterea este cel mai magic moment””.
Sondajul a mai constatat că 71% dintre respondente și-ar fi dorit mai mult sprijin în timpul sarcinii pentru a se lega de copilul lor, în timp ce 64% au spus că nimeni nu le-a vorbit despre legături în timpul îngrijirii lor prenatale.
Andrew Whitelaw, profesor emerit de medicină neonatală la Universitatea din Bristol, a declarat sinuciderea este cea mai frecventă cauză a mortalității materne în Marea Britanie și a explicat că moașele „nu doresc să crească anxietatea”, vorbind încă din timpul sarcinii despre dificultățile care ar urma. Medicul crede că în loc să discutăm înainte de naștere despre potențialele provocări legate de conexiunea mamă-copil, mai bine am începe să încurajăm direct legătura, iar una dintre cele mai eficiente metode este punerea bebelușului piele pe piele între sânii mamei timp de aproximativ o oră după naștere.
Articol de Arina Delcea

