Un urs a fost prins în Ploiești. Un altul a fost văzut în centrul oraşului Câmpulung Muscel

21 august 2023, 08:33

Ursul căutat a fost văzut de cele mai multe ori în dreptul rafinăriei Vega, din zona de nord a Ploieștiului.

Duminică noapte însă, animalul a ajuns chiar în curtea rafinăriei Petrotel. Câțiva paznici au observat sălbăticiunea și au anunțat autoritățile.

La fațăa locului au ajuns primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, vânătorii Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Prahova, dar și un medic veterinar. Sprijiniți de polițiști locali, reprezentanți ai IPJ Prahova, pompieri și jandarmi.

Pentru că ursul a fost prins într-o zonă împrejmuită a putut fi tranchilizat cu succes, fără să mai poată scăpa. A fost relocat în zona Tabla Buții, din localitatea Cerasu, județul Prahova. Primarul spune acum că problemele cu urși nu s-au terminat pentru ploieșteni.

Ursul poreclit Rambo a apărut în Ploiești în urmă cu o lună. De atunci, autoritățile locale au organizat mai multe căutări pe timp de noapte, atât cu drone cu termoviziune, cât și prin montarea unor camere de supraveghere în anumite puncte cheie.

Un alt urs e pe punctul de ajunge la fel de faimos la Câmpulung, în județul Argeș. El și-a făcut apariția în centrul orașului, dar și în alte zone, unde a fost filmat și fotografiat de localnici. Un mesaj Ro-Alert a avertizat populația cu privire la prezența animalului.

Deocamdată, autoritățile nu au reușit să-l identifice pentru a încerca să-l prinde și să-l relocheze.

Urmărește-ne pe Google News