Uniunea Europeană recomandă personalului său neesențial să părăsească Ucraina

11 februarie 2022, 23:54

„Nu evacuăm. Deocamdată personalul neesenţial are opţiunea de telemuncă din afara ţării”, a explicat Peter Stano.

„Continuăm să evaluăm situaţia pe măsură ce evoluează, în strânsă consultare şi coordonare cu statele membre UE”, a adăugat el.

Şeful delegaţiei UE la Kiev, estonianul Matti Maasikas, a sfătuit personalul neesenţial să părăsească Ucraina „cât mai curând posibil”, într-un e-mail publicat de cotidianul EU-Observer.

Peter Stano a refuzat să comenteze pe marginea acestui e-mail.

Letonia şi Estonia le-au cerut vineri cetăţenilor să părăsească Ucraina din cauza unei „ameninţări serioase la adresa securităţii reprezentate de Rusia în apropierea graniţei cu Ucraina şi a unei ameninţări credibile de escaladare a situaţiei”, au precizat ministerele de externe ale celor două ţări baltice.

Washingtonul şi Londra au transmis vineri mesaje similare propriilor cetăţeni aflaţi în Ucraina.

VEZI și Consilierul pe probleme de securitate națională, Jake Sullivan: O invazie a Rusiei în Ucraina ar putea începe oricând, chiar și în timpul Jocurilor Olimpice. Unul dintre scenarii: un asalt rapid asupra Kievului

Urmărește-ne pe Google News