Uniunea Europeană se dotează cu un sistem de alerte pentru combaterea dezinformării
Semnalul de alarma privind pericolele la adresa democrației pe care le implica dezinformarea a fost dat în Uniunea Europeana după alegerile din Statele Unite.
Teama de fake news, război cibernetic și dezinformare a crescut exponential, odată cu apropierea alegerilor pentru Parlamentul European, din luna mai.
Comisia Europeană a constituit încă de la finele lui 2017 un grup de experți care să studieze impactul războiului dezinformării practicat de Federația Rusa și să găsească soluții de contracarare a acestuia.
Sincron Luminița Odobescu, ambasadorul României la Uniunea Europeană: Este o prioritate foarte importantă, a figurat pe agenda reuniunilor organizate de președinția României.
În ciuda tuturor acestor eforturi se simțea nevoia unui instrument mai eficient de contracarare a dezinformării, astfel ca serviciul European de acțiune externă pus la punct un sistem rapid de alertă, care se va dovedi foarte util în perioada campaniei electorale pentru europenele din mai.